Cum să reziliezi sau să modifici un contract telecom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) reaminteşte utilizatorilor în ce condiţii pot rezilia sau modifica contractele încheiate cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice.

Încetarea contractului la termen

În principiu, încetarea unui contract încheiat cu un furnizor de telefonie intră în vigoare în condiţiile prevăzute în respectivul document. Totuşi, este posibil ca furnizorul, în urma unei negocieri directe cu utilizatorul, să accepte încetarea contractului şi în alte condiţii decât cele menţionate în contract.

Atunci când solicită încetarea contractului încheiat cu un furnizor de servicii de comunicaţii electronice utilizatorul trebuie să ţină cont de câteva aspecte, pe care trebuie să le găsească menţionate în contract:

  • dacă a expirat perioada contractuală iniţială;
  • ce penalităţi se aplică dacă solicită încetarea contractului şi perioada iniţială nu a expirat;
  • termenul şi modalităţile în care poate depune o cerere de încetare a contractului, precum şi termenul în care este operată efectiv încetarea contractului (de exemplu, 30 de zile de la data depunerii cererii de către utilizator).

Unii furnizori oferă posibilitatea ca solicitarea de încetare a contractului să fie adresată şi telefonic. Cu toate acestea, este mai sigur dacă aceasta va fi făcută în scris şi transmisă prin poştă, cu confirmare de primire, sau dacă va fi depusă la un punct de lucru/magazin al furnizorului, iar utilizatorul va cere şi va primi un număr de înregistrare. De asemenea, trebuie luat în calcul şi faptul că, de regulă, furnizorii condiţionează procesarea cererii de reziliere de returnarea echipamentelor oferite în custodie/chirie şi de plata unor eventuale datorii.

Obligaţiile furnizorilor

Furnizorii de servicii de telefonie, internet şi televiziune de pe piaţa din România sunt obligaţi să publice pe site-urile proprii:

  • informaţii legate de încetarea contractelor încheiate cu utilizatorii, dar şi informaţii privind condiţiile de modificare a contractului respectând, astfel, Decizia ANCOM nr.158/2015 privind obligaţiile de informare a utilizatorilor finali;
  • informaţii privind demersurile pe care utilizatorii trebuie să le facă pentru a obţine încetarea sau modificarea contractului;
  • adresa de e-mail, adresa poştală şi numărul de telefon/fax, la care utilizatorul poate transmite cererea de încetare a contractului;
  • formulare/cereri-tip, dacă se solicită completarea acestora, precum şi informaţii legate de modalităţile prin care utilizatorii pot intra în posesia lor, dacă este cazul;
  • informaţii legate de penalităţile care pot fi aplicate în cazul încetării anticipate a contractului, dacă astfel de penalităţi sunt percepute.

Potrivit Deciziei ANCOM nr.158/2015, toate informaţiile destinate utilizatorilor trebuie să se regăsească pe site-urile furnizorilor într-un loc uşor accesibil, prezentate într-un mod vizibil şi bine structurat.

Modificarea contractului

Modificarea unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicaţii electronice se poate face la cererea utilizatorului, în condiţiile prevăzute în contract sau pe baza negocierii directe cu furnizorul, dar şi la iniţiativa furnizorului.

Astfel, în anumite situaţii, furnizorul are dreptul să schimbe clauze din contract dar, în acest caz, are obligaţia să-şi informeze abonaţii despre conţinutul modificărilor, prin intermediul unei notificări, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea acestora. În acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonaţii pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri.

Furnizorul poate să transmită notificarea prin scrisoare, e-mail, SMS, fax sau prin intermediul contului de client al abonatului de pe site-ul furnizorului, caz în care va fi însoţită de un SMS şi/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea notificării.

Indiferent de modul în care operatorul transmite notificarea, acesta trebuie să asigure transmiterea integrală a textului notificării, fără a face trimitere la alte surse de informare. De asemenea, notificarea trebuie să fie separată de orice material publicitar.

Reclamaţii

ANCOM poate lua măsuri dacă furnizorul a modificat contractul fără să notifice sau nu a informat utilizatorii despre posibilitatea de a denunţa contractul fără penalităţi. Sesizările pot fi trimise aici. Dacă pentru încetarea contractului înainte de termen, operatorul aplică taxe cu o valoare considerată prea mare faţă de posibilele pierderi pe care le-ar avea furnizorul, utilizatorii se pot adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile