Cum puteţi soluţiona online litigiile apărute în urma achiziţiilor de pe internet din ţară sau din străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Problemele apărute la achiziţia unui produs de pe internet pot fi rezolvate şi online

Multe din nemulţumirile consumatorilor vin în urma achiziţiilor de pe magazinele online, iar o mare parte a cumpărătorilor se lovesc de proceduri greoaie de schimbare a produsului sau recuperarea banului de la platforma de pe care a obţinut produsul.

Comisia Europeană a lansat, la jumătatea lunii februarie, o nouă platformă care le va permite consumatorilor şi comercianţilor să-şi rezolve online litigiile având ca obiect produse sau servicii achiziţionate pe internet, informează Centrul European al Consumatorului din România (ECC) .

„Platforma de soluţionare online a litigiilor (SOL) pune la dispoziţia consumatorilor şi a comercianţilor o modalitate de a rezolva litigii legate de cumpărături efectuate pe internet atât din propria ţară, cât şi din străinătate. Mai exact, litigiile sunt înaintate unor organisme de soluţionare alternativă a litigiilor (entităţi SAL) înregistrate pe platformă. Acestea sunt selectate de statele membre după anumite criterii de calitate şi comunicate apoi Comisiei”, se arată într-un material informativ publicat pe site-ul ECC România.

Platforma la care se face referire le permite consumatorilor să parcurgă online întreaga procedură de soluţionare. Aceasta este multilingvă dar are şi servicii de traducerecare facilitează rezolvarea litigiilor dintre entităţi din ţări diferite.

Citeşte în Adevărul Financiar: Magazinele de mâine: Cât va înghiţi comerţul online din vânzările supermarketurilor

„De cele mai multe ori, consumatorii care au probleme când fac cumpărături online nu depun reclamaţii, crezând că procedurile durează prea mult şi că şansele de rezolvare sunt mici. Platforma de soluţionare online a litigiilor este un instrument inovator care le va permite atât consumatorilor, cât şi comercianţilor să economisească timp şi bani. Astfel, consumatorii vor avea mai multă încredere să cumpere pe internet, iar întreprinderile vor fi încurajate să vândă peste hotare, aspecte care vor dezvolta piaţa digitală unică a Europei”, a declarat Vera Jourova, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, citată de ECC România.

În prezent, pe platformă sunt înregistrate aproximativ 117 de entităţi de soluţionare alternativă a litigiilor din 17 state membre.

„Cazurile sunt soluţionate, în medie, în maximum 90 de zile. Pentru consumatorii europeni care au recurs la acest tip de proceduri, experienţa pare să fi fost mai degrabă pozitivă: 70 % dintre aceştia s-au declarat mulţumiţi de modul în care le-a fost tratată reclamaţia. Platforma propune modalităţi alternative prin care consumatorii îşi pot soluţiona litigiile. Ea nu va înlocui posibilitatea de a apela la instanţe, procedură care este însă, de obicei, mai costisitoare şi mai lungă. Doar 45 % dintre consumatori sunt mulţumiţi de modul în care instanţele le-au soluţionat reclamaţiile”, mai arată ECC România.

Citeşte în Adevărul Financiar: Capcanele plăţilor online: Cum ne dispar bani de pe card la unele achiziţii de pe internet

Potrivit ECC România şi comercianţii vor avea, la rândul lor, de câştigat dacă utilizează noua platformă, deoarece procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor le vor permite să evite cheltuieli de judecată substanţiale şi să menţină relaţii bune cu clienţii.

În România, punctul de contact SOL va fi operaţional cel mai probabil începând cu luna martie în cadrul Centrului European al Consumatorilor.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile