Cum pot fi ieftinite gazele din producția internă. Chisăliţă: Scăderea nu se poate face „din pix”

0
Publicat:

Există doar 3 modalități care pot aduce prețuri mai mici la gaze: scăderea costurilor unitare pe componentele de servicii (transport, distribuție și înmagazinare), concurența ridicată în piață și reducerea fiscalității, consideră Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

Prețul gazelor din producția internă poate fi ieftinit prin trei modalități, spune Dumitru Chisăliță

Gradul anual de utilizare al sistemului de distribuţie la nivel naţional este la un nivel de circa 10% şi este în scădere de la an la an în special ca urmare a stimulării construirii de noi reţele de gaze, fără un studiu de piaţă prealabil, care să arate dacă există interes al consumatorilor pentru a consuma gaze. Astfel, se ajunge în situaţia în care aceste conducte rămân parţial neutilizate, deoarece nu se racordează noii consumatori la ele sau nu este un consum sustenabil pentru investiţie.

Astfel, investiţiile ineficiente din ultimii 30 de ani, stimulate sau patronate de diferite programe naţionale şi instituţii de stat şi din ce în ce mai ineficiente în ultimii ani, adaugă continuu costuri, fără a crea şi premisa de noi venituri, ceea ce conduce la creşterea costurilor unitare şi implicit a tarifelor şi a preţurilor la gaze. La acestea se adaugă măsurile populiste de acordare a 'gratuităţii' pentru a construi reţele de distribuţie pentru unii consumatori care să fie împărţite în facturile tuturor consumatorilor. Oprirea 'gratuităţilor' şi aplicarea principiului beneficiarul direct şi exclusiv al unei investiţii trebuie să suporte investiţia pentru a nu genera costuri pentru alţi consumatori, concomitent cu impunerea de către ANRE a unor criterii de eficienţă în Planurile de Dezvoltare a Reţelelor, dar şi al managerilor şi membrilor Consiliului de Administraţie, astfel încât să se evite socializarea costurilor şi să se asigure creşterea eficienţei, poate determina reducerea costurilor unitare, respectiv scăderea tarifelor şi implicit a preţurilor", explică Dumitru Chisăliţă, în comunicat.

În opinia acestuia, acţiunile trebuie să vizeze realizarea de noi investiţii doar dacă acestea sunt acoperite de o cerere reală şi care să susţină fezabilitatea investiţiei, dar şi schimbarea metodologiei de tarifare care să ţină seama de centre de costuri la nivelul localităţilor şi evitarea subvenţiilor încrucişate sau a socializării costurilor, care există în prezent.

Scăderea preţului gazelor marfă din producţia internă nu se poate realiza 'din pix', aşa cum s-a încercat prin OUG 114 şi OUG 27, deoarece generează impact imediat asupra investiţiilor în noi capacităţi de producţie, ceea ce face ca producţia să scadă şi să crească importurile. Importuri la care nu se pot stabili 'din pix' preţurile şi care, în lipsa concurenţei, vin cu preţuri mai mari, adică măsura stabilirii artificiale a preţului la gaze erodează producţia internă de gaze, creşte dependenţa de importuri şi măreşte artificial preţul gazelor din import, ceea ce face ca analizând evoluţia preţului pe o perioadă mai lungă de timp lucrurile să arate că preţurile medii reale plătite de consumator în fapt sunt mai mari decât dacă nu s-ar fi aplicat măsura de protejare a consumatorilor", atenţionează specialistul.

Preşedintele AEI subliniază că singura metodă reală pentru scăderea tarifelor la gaze este concurenţa acerbă între furnizori, care să aducă în permanenţă în piaţă preţurile cele mai mici posibile pentru acel moment.

Preţurile reglementate sunt natural mai mari decât preţurile din piaţa liberă, deoarece acestea sunt suficient de mari încât să acopere orice risc al furnizorilor în perioada de reglementare faţă de evoluţia pieţii en gros, transferând toate riscurile şi costurile consumatorului", precizează el.

În plus, Chisăliţă atrage atenţia că fiscalitatea în domeniul gazelor în România este una ridicată, iar în ultimii ani a crescut în permanenţă.

În numele protejării consumatorilor, statul român a introdus în ultimii 15 ani în permanenţă noi taxe şi le-a crescut în continuu pe cele existente, cu scopul de a obţine bani la bugetul de stat. Fiscalitate mică, înseamnă preţuri mai mici", punctează şeful Asociaţiei. 

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat