Cum încurajează Teodorovici recuperatorii de credite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri, în calitatea sa de coordonator al Consiliului European pe partea de finanţe, că era nevoie de armonizarea normelor privind modul în care instituţiile financiare nebancare pot cumpăra contracte de credit de la bănci.

„UE încurajează dezvoltarea pieţelor secundare pentru creditele neperformante, care le-ar permite băncilor să gestioneze sau să vândă mai uşor credite neperformante. Astăzi, ambasadorii la UE au aprobat poziţia Consiliului cu privire la o propunere de directivă care armonizează normele privind modul în care instituţiile financiare nebancare pot cumpăra contracte de credit de la bănci. Scopul noilor norme este de a reduce stocurile existente de credite neperformante ale băncilor şi de a preveni acumularea lor în viitor”, a informat miercuri Consiliul European, precizând că preşedinţia, deţinută în prezent de România, poate începe negocierile cu Parlamentul European de îndată ce acesta este pregătit să negocieze.

Reducerea stocului existent de credite neperformante din sectorul bancar şi prevenirea acumulării lor în viitor sunt esenţiale pentru a garanta stabilitatea sistemului financiar al UE. Poziţia adoptată astăzi de Consiliu creează un cadru de reglementare clar pentru achiziţionarea şi administrarea creditelor neperformante, ceea ce va duce la dezvoltarea unor pieţe secundare eficiente. Aceasta este esenţială pentru consolidarea uniunii bancare.

 „Un credit bancar este în general considerat neperformant atunci când trec mai mult de 90 de zile fără ca debitorul (o societate sau o persoană fizică) să plătească dobânda sau tranşele convenite sau atunci când devine puţin probabil că debitorul îl va rambursa. În conformitate cu noile norme propuse, băncile vor putea să gestioneze mai bine creditele care devin neperformante datorită îmbunătăţirii condiţiilor de vânzare a creditelor către terţi.

În prezent, potenţialii cumpărători de credite neperformante se confruntă cu bariere în calea achiziţiilor transfrontaliere de credite din cauza diferitelor regimuri de reglementare din statele membre. Această situaţie a dus la o piaţă secundară ineficientă a creditelor neperformante, cu o cerere scăzută, o concurenţă slabă şi preţuri mici de ofertă. 

Noua directivă propusă elimină obstacolele din calea transferului creditelor neperformante de la bănci către instituţiile financiare nebancare şi simplifică şi armonizează cerinţele de autorizare pentru serviciile de administrare de credite pe întreg teritoriul UE, fără a aduce atingere normelor naţionale care impun anumite cerinţe suplimentare pentru serviciile de administrare de credite.

În acelaşi timp, drepturile debitorilor vor fi protejate şi garanţiile prevăzute de normele UE aplicabile privind protecţia consumatorilor rămân în vigoare”, a declarat Teodorovici.

Propunerea iniţială de directivă a Comisiei Europene includea, de asemenea, o parte privind recuperarea garanţiilor reale. 

Nu s-a ajuns la un acord în cadrul Consiliului cu privire la această parte a directivei. Prin urmare, aceasta nu este inclusă în poziţia Consiliului şi va necesita discuţii suplimentare la nivelul grupurilor de lucru din cadrul Consiliului.

Negocierile cu Parlamentul European vor putea demara de îndată ce Parlamentul îşi va stabili poziţia.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană