Cum închide Guvernul gura greviştilor de la CE Oltenia: face verificări şi sesizează organele de urmărire penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma controalelor efectuate asupra activităţilor derulate de CE Oltenia, provocate în parte de greva minerilor, Corpul de Control al premierului Dăncilă a sesizat organele de urmărire penală pentru continuarea verificărilor, insinuând, în comunicat, că nu s-ar fi respectat prevederile legale privind sponsorizarea şi finanţarea unor activităţi sportive.

„Din dispoziţia doamnei Viorica Dăncilă, prim-ministrul Guvernului României, începând cu data de 17.01.2019, Corpul de control al primului-ministru a declanşat un control la societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A.. Obiectivele controlului constau în verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanţă corporativă, modului de stabilire şi acordare a drepturilor de natură salarială pentru personalul societăţii Complexul Energetic Oltenia - S.A., respectarea normelor de sănătate şi securitate în muncă la nivelul acestei entităţi, exploatarea resurselor minerale şi constituirea stocurilor, realizarea programelor anuale de investiţii şi dezvoltare”, a informat Executivul.  

Potrivit comunicatului, Corpul de control al primului-ministru a mai efectuat acţiuni de control ce au vizat încheierea de către societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a unui contract de transfer al activului Unităţii Miniere de Carieră Berbeşti către societatea Centrala Electrică de Termoficare Govora S.A. Râmnicu Vâlcea; preluarea de către societatea Electrocentrale Grup S.A. a datoriei societăţii Termoelectrica S.A. faţă de societatea Complex Energetic Oltenia S.A; respectarea de către societatea Complex Energetic Oltenia S.A. a prevederilor legale cu privire la angajarea şi plata cheltuielilor de sponsorizare şi a altor cheltuieli de finanţare a unor activităţi sportive.

„Dintre acestea, în anul 2018, au fost finalizate două acţiuni de control ce au vizat primele două obiective enunţate mai sus, iar concluziile rezultate au fost comunicate instituţiilor abilitate. Totodată, au fost sesizate organele de urmărire penală pentru verificări şi măsuri potrivit competenţelor”, se arată în documentul trimis presei.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alexandre Grimaldi, fiul cel mare al Prințului Albert de Monaco, a impresionat la Monte Carlo alături de Eva Longoria
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cine transmite la TV meciul amical de fotbal România-Republica Moldova. Adversara tricolorilor este ciuca bătăilor în preliminariile pentru Cupa Mondială