Cum avansează proiectul lărgirii la patru benzi a DN 1A în Mogoşoaia. „S-a ales pentru intersecţia dintre DN1A şi Şoseaua Chitila soluţia realizării unui giratoriu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasaj Mogoşoaia, FOTO Cătalin Drulă

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrioşteanu, a transmis, marţi, că după ce a fost semnat, la finalul anului trecut, contractul pentru proiectarea „Lărgirii la 4 benzi DN1A, pe sectorul cuprins între Centura Bucuresti si intersecţia cu Şoseaua Chitila – Mogoşoaia”, proiectantul a prezentat prima variantă de lucru.

„După ce în urmă cu mai puţin de patru săptămâni, la data de 23 decembrie 2021, a fost semnat contractul pentru proiectarea „Lărgirii la 4 benzi DN1A, pe sectorul cuprins între Centura Bucuresti si intersecţia cu  Şoseaua Chitila – Mogoşoaia”, astăzi, în prezenţa reprezentanţilor CNAIR şi Primăria Mogoşoaia, proiectantul a prezentat prima variantă de lucru.

Dintre cele două soluţii prezentate la şedinţă, s-a ales că pentru intersecţia dintre DN1A şi Şoseaua Chitila Pădure este mai eficientă soluţia realizării unui giratoriu decât semaforizarea acesteia.  La trecerea de pietoni din zona intrării în Parcul Mogoşoaia, a fost prezentată şi acceptată realizarea unui pasaj pietonal subteran, dotat cu lift.”, a transmis oficialul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, a fost propusă şi agreată şi crearea unor benzi suplimentare de acces între Centura Bucureştiului şi DN1A, în zona pasajului Mogoşoaia, separate de giratoriul de sub pasaj. 

„I-am cerut proiectantului să finalizăm documentaţia în cel mai scurt timp, ca să aprobăm indicatorii tehnico-economici şi să putem demara rapid procedurile de expropriere pe zonele în care va fi necesar acest lucru, precum şi licitaţia pentru execuţia lucrărilor.”, precizează secretarul de stat.

Acesta menţionează că tronsonul de drum naţional, cu o lungime de circa 1,2 km, traversează zona de intravilan a localităţii Mogoşoaia şi este mărginit de proprietăţi destinate rezidenţei sau activităţilor comerciale. 

„Este o măsură suplimentară de creştere a capacităţii de transport în zona Centurii Bucureştiului, precum şi a DN1A.”, transmite sursa citată.

În noiembrie, Compania Consitrans a depus singura ofertă la licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar lărgirii Drumului Naţional 1 A între Bucureşti şi Mogoşoaia, una dintre cele mai aglomerate intrări în Bucureşti. 

Licitaţia a fost lansată pe 9 noiembrie iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost luni, 22 noiembrie. 

,,A fost depusă o ofertă din partea firmei CONSITRANS pentru proiectarea obiectivului Lărgire la 4 benzi DN 1 A şi măsuri de siguranţă rutieră pe sectorul cuprins între Centura Bucureşti şi intersecţia cu Şoseaua Chitila- Mogoşoaia.”, anunţa Ionel Scrioşteanu.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”