Culisele transferului Transelectrica şi Transgaz către SGG. Trecerea OPCOM şi a Dispeceratelelor la Departamentul pentru Energie sunt problematice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a transferat, prin ordonanţă de urgenţă, Transelectrica şi Transgaz de la Ministerul de Finanţe către Secretariatul General al Guvernului (SGG), însă o serie de aspecte ale operaţiunii sunt problematice, precum trecerea bursei de energie OPCOM în administrarea Departamentului pentru Energie şi a dispeceratelor energetic şi de gaze în "coordonarea" ministrului delegat pentru Energie.

Transferul a fost adoptat miercuri, deşi niciun astfel de proiect nu a stat în dezbatere publică, şi a fost anunţat abia vineri, când premierul Victor Ponta adus şi primul motiv pentru care acest lucru se face: Ministerul Finanţelor nu mai poate fi în acelaşi timp şi administrator şi acţionar deoarece este implicat în reglementarea viitorului sistem de redevenţei.

Redevenţe din concesionarea sistemelor de transport

Surse din cadrul Ministerului Finanţelor Publice au declarat pentru „Adevărul“ că nu este vorba de fixarea redevenţelor pe resursele din subsolul ţării, ci de redevenţele pe concesionarea activelor din sistemul energetic naţional. „Transelectrica sau Transgaz nu deţin sistemul energetic naţional, după cum nici Hidroelectrica nu deţine Porţile de Fier, iar Nuclearelectrica nu deţine centrala de la Cernavodă. Acestea au primit în concesiune de la stat unităţile construite înainte de 1989“, au afirmat sursele.

Haos în USL

Un alt motiv pentru care s-a făcut transferul îl constituie instabilitatea de la Ministerul Finanţelor, unde liberalul Daniel Chiţoiu şi-a anunţat demisia şi ar urma să fie înlocuit de către un alt liberal, Eugen Nicolaescu, ministrul Sănătăţii. Schimbarea nu s-a produs încă din cauza neînţelegerilor din USL privind numirea lui Klaus Iohanis ca titular la Interne şi vicepremier. Potrivit surselor, transferul companiilor ar fi motivat de continuarea proiectelor transfrontaliere la care aceste companii s-au angajat. 

Dispeceratele „rămân“ într-un loc unde n-au fost niciodată

Pe de altă parte, din componenţa Transelectrica vor fi scoase bursa de energie OPCOM şi Formenerg, iar aceste companii vor merge în administrarea Departamentului pentru Energie, condus de către pesedistul Constantin Niţă.

Transferul OPCOM este problematic, deoarece Departamentul pentru Energie ar ajunge să controleze atât producătorii, cât şi furnizorii, dar şi bursa pe care se fac tranzacţiile cu energie, potrivit surselor.

O altă problemă o constituie trecerea Dispeceratului Energetic Naţional (DEN) şi a Dispeceratului Naţional de Gaze în „coordonarea metodologică şi funcţională a ministrului delegat pentru energie“.

Formularea din ordonanţa de urgenţă este că că dispeceratele „rămân“ în coordonarea ministrului pentru energie, însă acestea nu au fost niciodată în coordonarea acestuia, potrivit surselor.

Trei stăpâni în doi ani

Transelectrica şi Transgaz sunt unele dintre cele mai valoroase companii din sectorul energetic şi s-au aflat în portofoliul Ministerului Finanţelor, condus de PNL. Secretariatul General al Guvernului este condus de Ion Moraru, fost senator PSD. Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată în ultima şedinţă de guvern, la care Daniel Chiţoiu (Finanţe) şi Andrei Gerea (Economie), propuşi de PNL spre înlocuire, nu au participat, în locul lor fiind prezenţi secretari de stat.

Iniţial, cele două companii au fost administrate de către Ministerul Economiei, dar au fost mutate la Finanţe în anul 2012, pentru a evita deschiderea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene, care cere ca o autoritate diferită să deţină transportatorii de energie şi gaze decât cea care deţine producătorii şi distribuitorii. SGG ar fi, astfel, al treilea administrator al societăţilor în mai puţin de doi ani.

Fondul Proprietatea a mai criticat în trecut un proiect asemănător

Anterior, au mai existat tentative de trecere a OPCOM şi a Dispeceratelor în subordinea ministerului condus de Niţă, însă proiectul s-a lovit de opoziţia Fondului Proprietatea. Acesta este acţionar minoritar la Transelectrica, iar Transelectrica deţine în proporţie de 100% aceste subsidiare. O „mutare“ a acţionariatului ar putea determina Fondul Proprietatea sau micii acţionari de pe bursă să intenteze procese statului din cauză că această măsură ar putea fi interpretată drept o „naţionalizare mascată“. O posibilitate de rezolvare a acestei probleme ar fi ca acţionarii de pe bursă să primească titluri la OPCOM proporţional cu deţinerea, sau ca statul să plătească o sumă de bani, stabilită de un evaluator independent.

Mai puteţi citi:

Transelectrica a finalizat o linie de interconexiune cu Republica Moldova. S-ar putea exporta 90 MW de energie, dar basarabenii nu au terminat lucrările

Transelectrica, transportatorul naţional de electricitate, a finalizat lucrările la linia aeriana de interconexiune a sistemelor energetice între România şi Republica Moldova pe segmentul Falciu-Goteşti, prin aceasta putându-se exporta până la 90 MW de energie la finalul lucrărilor de pe partea basarabeană, potrivit unui comunicat al companiei.

Un alt megaproiect energetic moldo-român rămâne blocat de 10 ani

Ar trebui să existe o prioritizare în realizarea interconexiunilor cu statele din zonă, deoarece acestea necesită coordonarea unor eforturi la nivel regional, a declarat Mihnea Crăciun, Principal Banker, Power and Energy Department, în cadrul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Forumul „România 2020", organizat de Adevărul Group.

România ar putea colabora cu Turcia în cadrul explorărilor din Marea Neagră. Cablul submarin de transport al energiei, proiect posibil datorită preţului

România şi Turcia ar putea realiza în colaborare explorări de zăcăminte în Marea Neagră, a declarat Taner Yildiz, ministrul turc al Energiei şi Resurselor Naturale.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani