Criză energetică în Venezuela: Autorităţile au decretat ziua de vineri liberă, pentru a economisi electricitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Venezuela este statul cu cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, înaintea unor ţări ca Arabia Saudită, Iranul, Irakul sau Rusia. FOTO: AP

Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a declarat că zilele de vineri vor fi libere în lunile aprilie şi mai. Această măsură face parte din eforturile ţării de a economisi electricitate, în urma secetei prelungite care a afectat funcţionarea hidrocentralelor.

Planurile de conservare a energiei includ şi obligativitatea mall-urilor şi hotelurilor să îşi asigure electricitatea din surse proprii timp de 9 ore pe zi.

Marii producători industriali trebuie la rândul lor să îşi reducă consumul cu 20%, a spus Maduro, notează News.ro.

„Acest plan pe 60 de zile va permite ţării să traverseze cea mai dificilă perioadă. Cer tuturor familiilor, tinerilor, să participe la acest plan cu disciplină, conştiinţă şi colaborare totală, pentru a face faţă acestei situaţii extreme“ de secetă, atribuită fenomenului El Nino.

Anunţul vine după ce Maduro a prelungit sărbătoarea de Paşte cu trei zile, la o săptămână. Nu este clar dacă săptămâna de lucru de patru zile include sau nu şi angajaţii din sectorul privat.

Autorităţile au raţionalizat curentul electric şi apa de mai multe luni şi au cerut cetăţenilor să evite risipa, pe măsură ce Venezuela se confruntă cu o secetă prelungită, ceea ce a dus la scăderea masivă a producţiei din hidrocentrale.

Socialiştii de la putere au dat vina atât pe fenomenul El Nino şi pe încălzirea globală, dar şi pe „sabotaje“din partea inamicilor politici, în vreme ce criticii aduc în discuţie lipsa lucrărilor de mentenanţă şi planificarea proastă.

Venezuela suferă din cauza penelor controlate care lasă fără electricitate serviciile publice şi populaţia cu zilele. Anterior, Guvernul a redus programul de lucru la instituţiile publice şi numărul de ore de shopping la malluri pentru a economisi energie.

Zilele libere vor duce la scăderea presiunii pe reţeaua electrică.

Venezuela este statul cu cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, înaintea unor ţări ca Arabia Saudită, Iranul, Irakul sau Rusia. Venezuela este afectată şi de preţul mic al barilului de ţiţei, care a scăzut de la 115 dolari în 2014 la doar 40 de dolari. Autorităţile de la Caracas au solicitat, alături de Rusia, o întâlnire a marilor producători de petrol din lume pentru a ajunge la un consens privind îngheţarea producţiei. Un număr de 15 state au decis să participe la întâlnire, aceasta urmând să aibă loc la Doha, în Qatar, în data de 17 aprilie. Iranul a eliminat, însă, orice îngheţare a producţiei până nu ajunge la o producţie zilnică de 4 milioane de barili pe zi, cât avea înainte de impunerea sancţiunilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică