Cresc investiţiile în capitalul uman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele din România aleg să investească mai mult în dezvoltarea resurselor umane folosind servicii de training, coaching şi teambuilding.

Compania furnizoare de astfel de servicii HPDI ne aduce la cunoştinţă că anul trecut, firmele din România au cheltuit în medie 115 euro pe dezvoltarea unui angajat. În comparaţie cu anul 2015, HPDI conchide că investiţia medie a firmelor de pe piaţa românească a crescut cu 5%.

Programul care a avut parte de cea mai mare popularitate este cel de abilităţi de prezentare care vizează cunoaşterea metodelor de generare, structurare şi transmitere a informaţiilor, dezvolutând comunicarea verbala, paraverbală şi non-verbală a cursanţilor. Deşi nu la fel de populare, cursuri precum cele de administrare a stresului, de rezolvare a conflictelor, de leadership sau administrare a timpului au avut şi ele parte de o căutare semnificativă pe piaţa românească.

În căutarea formării unor echipe cât mai omogene, companiile autohtone au apelat la programe de teambuilding. Dintre acestea, HPDI ne informează că programul care s-a bucurat de cea mai mare atenţie este unul orientat către competenţe digitale, în vederea dezvoltării abilităţilor strategice, de leadership, dar şi de lucru în echipă.

În cadrul acestei tendinţe ascendente a investiţiilor în resurse umane, se profilează şi alţi câştigători decât firmele şi angajaţii lor, anume cei din industria turismului. Printre destinaţiile cele mai frecventate de firmele care au ales să urmeze astfel de cursuri se află Braşov, Cluj, Timişoara, Sibiu şi Sighişoara.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie