Creditorii Oltchim au aprobat înfiinţarea Oltchim SPV. Valoarea sa este estimată între 160 şi 290 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinatul Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an

Adunarea generală a creditorilor a aprobat luni strategia de reorganizare judiciară a Oltchim, şi înfiinţarea Oltchim SPV, a declarat Corneliu Cernev, liderul sindicatului „Victoria“, citat de Agerpres.ro.

„Cu un singur vot împotrivă, al celor de la Chem Impex, toţi creditorii au aprobat toate punctele de pe ordinea de zi discutate azi. Astfel, a fost aprobată strategia de reorganizare a combinatului Oltchim, însemnând printre altele înfiinţarea entităţii Oltchim SPV, societate care va fi scoasă la privatizare. Totodată, a fost aprobat raportul de evaluare al acestui activ astfel încât preţul acestei noi societăţi va fi pornirea de la 290 milioane de euro şi nu va scădea sub 160 de milioane de euro. Alt punct pe ordinea de zi a fost ca această societate să se numească simplu Oltchim, păstrând brandul consacrat pe piaţă. Şi un ultim punct a fost aprobarea procedurii de acceptare a ofertelor angajante, aceste fiind depuse până cel târziu pe 31 ianuarie 2014“, a precizat Corneliu Cernev.

Oltchim Râmnicu Vâlcea este cel mai mare agent economic din judeţ şi se află în insolvenţă din ianuarie acest an.

Cine ar fi interesat de preluarea combinatului

Administratorii judiciari ai Oltchim au semnat săptămâna trecută o scrisoare de intenţie cu două companii din China, Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum, interesate să participe la privatizarea societăţii din Râmnicu Vâlcea. SIF-urile sunt interesate să participe în consorţiu cu Chimcomplex Borzeşti – controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, în vreme ce acţionarul minoritar PCC s-a aliat cu fondul de investiţii Fortissimo Capital. De asemenea, traderul rus Oil Gas Trade mai este interesat, o companie despre care se spune că ar fi  intermediar pentru Gazprom Neft, ca şi producătorul turc de crom Yildirîm Holding. Premierul Victor Ponta a propus şi giganţilor petrolieri SOCAR (Azerbaidjan) şi KazMunaiGaz (Kazahstan) să participe la procesul de privatizare a Oltchim.

Mai puteţi citi:

Grupurile chineze BAOTA Petrochemical Group şi JUNLUN Petroleum Co, interesate de preluarea combinatului Oltchim

Administratorii judiciari ai Oltchim au semnat o scrisoare de intenţie cu reprezentanţii BAOTA Petrochemical Group şi JUNLUN Petroleum Co, care sunt interesate de preluarea combinatului vâlcean.

Reprezentantul Oil Gas Trade: „Suntem dispuşi să plătim atât cât va fi nevoie pentru Oltchim”

Intenţiile Oil Gas Trade  (OGT) de a cumpăra combinatul Oltchim sunt cât se poate de serioase, a dat asigurări reprezentantul companiei în România, Florin Rozescu. Potrivit acestuia, compania rusă dispune de resursele financiare necesare pentru a cumpăra combinatul Oltchim, Divizia Petrochimică Bradu şi rafinăria deţinută de Petrom  în Piteşti.

Gigantul Gazprom, scrisoare de recomandare pentru Oil  Gas Trade, compania rusă care doreşte să cumpere combinatul Oltchim

Compania Oil Gas Trade, unul dintre investitorii interesaţi să achiziţioneze combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea a prezentant Ministerului Economiei, în această vară, o scrisoare de recomandare din partea Gazprom.

În al 12-lea ceas, în Râmnicu Vâlcea s-a înfiinţat Comitetul de acţiune pentru salvarea combinatului Oltchim

Sindicaliştii şi reprezentanţii unor partide din Vâlcea au pus bazele Comitetului pentru salvarea combinatului Oltchim. Această structură ar trebui să pună presiune pe factorii de decizie din Ministerul Economiei deşi, deocamdată, nimeni nu poate spune exact cum se va proceda în acest sens.

O nouă dată pentru privatizarea Oltchim: tranzacţia s-ar putea finaliza în iunie 2014

Andrei Gerea, noul ministru al Economiei, a avansat o nouă dată pentru privatizarea Oltchim: iunie 2014, în cazul în care combinatul vâlcean va găsi capital de lucru. În situaţia în care nu va găsi, termenul rămâne luna februarie 2014, aşa cum se anunţase anterior.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist