Creditele s-au scumpit pe final de an. Urmează noi creşteri de dobânzi din ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Dobânzile au crescut pentru aproape toate tipurile de credite în noiembrie, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, scrie profit.ro, amintind că s-au scumpit mai ales împrumuturile noi şi cele în sold acordate firmelor, unde majorarea ROBOR a fost actualizată mai rapid.

Din ianuarie se vor scumpi şi creditele acordate populaţiei ca urmare a majorării IRCC, în timp ce un salt mult mai important este aşteptat din aprilie. Şi încă nu au intrat creşterile de dobândă din partea BNR, care trebuie să prindă din urmă celelalte bănci centrale din regiune, notează profit.ro.

Rata de dobândă medie pentru depozitele în sold la termen a crescut cu 8 puncte de bază la 1,7% în noiembrie comparativ cu octombrie, în timp ce cea pentru depozitele noi a ajuns la 1,73% după un salt de 18 puncte de bază faţă de octombrie la 1,73% şi a ajuns la nivelul din vara anului trecut.

Avem, practic, o dublare faţă de rata medie de sub 1% din vara acestui an, dar spre comparaţie inflaţia este de 7,5% pe an şi este estimată să rămână la aproape 6% anul viitor, astfel că economisirea prin intermediul băncilor va aduce pagubă deponenţilor în termeni reali în continuare.

Dobânda medie la creditele în sold a urcat şi ea pentru a doua lună consecutiv cu 6 puncte de bază la 5,53%, dar este încă cu un punct sub nivelul de dinaintea crizei COVID.

În ce priveşte IRCC, acesta se aplică cu o întârziere semnificativă faţă de momentul calculării. Astfel, de la 1 ianuarie se ia în calcul valoarea calculată în perioada iulie-septembrie de 1,17%, care este doar uşor mai mare decât cea care s-a aplicat în trimestrul 4 de 1,08%. Din aprilie 2022, însă, IRCC urmează să crească la circa 1,86%, ceea ce reprezintă un nivel similar celui din a doua parte a lui 2020. Saltul este unul important, însă din vară sunt aşteptate noi majorări.

BNR are cea mai mică rată cheie din regiune, alături de Polonia. Inflaţia a fost peste tot cu mult peste aşteptări în 2021, dar banca centrală a României a fost printre cele mai puţin reactive în ceea ce priveşte politica monetară – e drept că nici nu a mers cu dobânzile la zero şi nici nu a cumpărat titluri de stat într-o sumă importantă. Băncile centrale din Cehia, Ungaria şi Polonia sunt cu dobânzile de referinţă peste nivelul de dinainte de pandemie în încercarea de a tempera inflaţia. România are încă o dobândă cheie cu 1 punct procentual sub acel nivel. Mai mult, din cauza deficitelor ridicate (fiscal şi de cont curent), poziţia macroeconomică a României este văzută mai slabă de către investitori decât a celorlalte ţări comparabile, lucru ce reclamă compensări suplimentare sub forma unor dobânzi mai ridicate. Totodată, inflaţia estimată pentru anul viitor de către BNR rămâne cea mai mare din regiune, după ce în acest an va fi, de asemenea, cea mai ridicată.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare