Creditele pentru populaţie şi firme, în uşoară creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soldul creditului acordat de bănci populaţiei şi firmelor a crescut în luna mai cu 2% faţă de luna similară din 2009, la 203,11 miliardei lei, în contextul diminuării componentei în lei cu 4,7% şi majorării celei în valută cu 6,7%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Creditul neguvernamental a crescut în mai cu 1,4% (1,2% în termeni reali) faţă de aprilie 2010. Pe componente, creditul în lei s-a diminuat cu 0,1% (-0,3% în termeni reali) în mai faţă de aprilie, la 78,075 miliarde lei, în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 2,4% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 1,1%), la 125,036 miliarde lei. Soldul creditului neguvernamental în euro acordat gospodăriilor a avansat în perioada analizată cu 2% faţă de luna precedentă, la 62,61 miliarde de lei. Comparativ cu sfârşitul lunii mai 2009, împrumuturile în euro ale gospodăriilor au urcat cu 4,6%.

Creditul guvernamental, acordat de bănci statului, a urcat în luna mai cu 1,7%, până la 53,182 miliarde lei. La 31 mai 2010, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 60,3% (53,5% în termeni reali) faţă de perioada similară din 2009.

Depozitele populaţiei şi ale firmelor au crescut în mai cu 0,7% faţă de aprilie, până la nivelul de 168,45 miliarde lei, iar comparativ cu aceeaşi lună din 2009 avansul a fost de 8,4%. Astfel, plasamentele în lei ale populaţiei şi firmelor au scăzut cu 0,1% în mai faţă de aprilie, la 106,23 miliarde lei, dar au crescut cu 7,1% faţă de aceeaşi lună din anul anterior. Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei şi persoane juridice, exprimate în lei, au urcat cu 2,2% în mai faţă de aprilie, la 62,22 miliarde lei.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete