Cotatiile euro la Bursa din Sibiu - 39.800 lei
0La Bursa din Sibiu, contractele pe raportul leu/euro cu scadenta decembrie au fost realizate la un pret futures de 39.800 lei, identic cu cel la care au fost realizate tranzactiile cu scadenta
La Bursa din Sibiu, contractele pe raportul leu/euro cu scadenta decembrie au fost realizate la un pret futures de 39.800 lei, identic cu cel la care au fost realizate tranzactiile cu scadenta noiembrie. Contractele pe raportul leu/dolar, cu aceeasi scadenta, au fost realizate la un pret futures de 34.100 lei. "La fel ca in 1999, Banca Nationala a inteles ca nu mai poate recurge la o simpla cosmetizare a cursului de schimb pentru a reechilibra deficitul de cont comercial extern. Cresterea deficitului de cont curent pe 8 luni (+48% an/an) nu a surprins, insa datele furnizate simultan de Institutul de Statistica privind comertul exterior la 9 luni au inflamat presiunea asupra cursului de schimb. Importurile au crescut accelerat in septembrie (+16% an/an) in timp ce exporturile s-au plafonat la +8,0%", se arata intr-un comunicat al Bursei de la Sibiu. Dupa afisarea pe parcursul saptamanii a unor cotatii de cumparare de 1,17 dolari si de vanzare de 1,1770 dolari, vinerea trecuta, au fost tranzactionate primele contracte pe paritarea euro/dolar cu scadenta in 28 noiembrie. Contractele au fost realizate la un pret de 1,1645 dolari. Minodora Budin, de la agentia Terra Consulting, observa ca "pe pietele internationale exista o lichiditate mai scazuta pentru paritatea euro/dolar, marii investitori preferand sa tranzactioneze tot mai mult pe piata derivatelor asiatice, yenul devenind favoritul acestora". Budin crede ca paritatea va evolua in perioada urmatoare intre un minim de 1,1450 dolari si un maxim de 1,1930 dolari, cu un plus pentru moneda unica, care va "profita" de presiunea datorata imenselor deficite economice americane.