Coşul minim pentru un trai decent: o familie cu doi copii are nevoie de aproape 7.300 lei/lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii a fost, în septembrie, de 7278 lei pe lună, în creştere cu +4,7% faţă de anul trecut, arată un studiu publicat marţi de Fundaţia Friedrich-Ebert Stiftung.

Potrivit analizei, cea mai mare creştere în structura de cheltuieli a coşului a fost înregistrată la capitolul locuinţă. Cheltuielile pentru locuinţă au crescut cu +8.8% în septembrie 2020 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit sursei citate.

De asemenea, creşteri mai mari decât anul precedent s-au înregistrat la capitolul cheltuieli pentru alimentaţie (+5,5%) mai mult faţă de septembrie 2019 (comparativ cu +3,8% în septembrie 2019 faţă de septembrie 2018).

Coşul de consum pentru un trai decent pentru familia de referinţă (doi adulţi şi doi copii), actualizare

Septembrie 2020

Recalcularea valorii coşului s-a realizat în baza indicilor de preţuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2020 raportat la luna septembrie 2019.

Valoarea coşului pentru o familie de doi adulţi şi un copil este de 6194 lei pe lună, pentru o familie de doi adulţi fără copii este de 4597 lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 2818 lei pe lună.

În august a intrat în vigoare Legea 174/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar. Conform  acesteia, coşul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi a politicii salariale.

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei