Corpul de Control al primului-ministru a început verificările la Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romsilva este anchetată pentru activitatea din luna ianuarie 2016

Corpul de Control al primului-ministru a început o acţiune de control la Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Obiectivele controlului sunt: verificarea respectării dispoziţiilor legale cu privire la organizarea şi funcţionarea entităţii controlate, verificarea respectării dispoziţiilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la îndeplinirea atribuţiilor specifice, precum şi alte aspecte relevante pentru acţiunea de control.

Perioada supusă controlului este 1 ianuarie 2014 - prezent.

Ţinta anchetei: cum s-a scumpit lemnul

Ancheta Corpului de Control al primului-ministru este declanşată în plin scandal generat de acuzaţiile forestierilor care susţin că Romsailva a scumpit artificial şi nejustificat masa lemnoasă.

„Prin măsura luată de Romsilva, România a ajuns să aibă printre cele mai mari preţuri de achiziţie a masei lemnoase din Europa, competitivitatea industriei de prelucrare a lemnului şi a mobilei fiind grav afectată. Peste 130.000 de angajaţi din industrie, împreună cu familiile lor, îşi văd astfel pusă sub semnul întrebării posibilitatea asigurării traiului de zi cu zi. Soluţionarea rapidă a acestei situaţii este imperios necesară, orice zi de întârziere afectând poziţia industriei româneşti pe pieţele externe, o poziţie câştigată cu greu şi extrem de dificil de recuperat odată pierdută“, arată, într-un comunicat, reprezentanţii forestierilor.

Ei au organizat şi o acţiune  de protest ce s-a desfăşurat marţi, 26 ianuarie, în Capitală.

La proteste au participat peste 3.500 de reprezentanţi din industria lemnului şi a mobilei, afişând  bannere pe care scrie „Dorim o cotă de masă lemnoasă pentru sprijinirea firmelor mici şi mijlocii“, „Mergem spre falimentare“ sau „Vrem licitaţie deschisă cu strigare“.

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat