Cooperativele agricole,incluse în legea creditului agricol pentru producţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului, luni, cererea de reexaminare asupra Legii pentru completarea articolului 3 din Legea creditului agricol pentru producţie, prin care cooperativele agricole sunt incluse în categoria celor care pot beneficia de acest tip de credite, potrivit Mediafax.

Creditul agricol pentru producţie este o formă de ajutor de stat ce s-a acordat pe o perioadă de trei ani, începând cu anul 2007, ulterior aplicându-se prevederile Legii nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale UE) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republica Bulgaria şi a României la UE, precum şi celelalte reglementări comunitare în domeniul finanţării agriculturii. Prin urmare, Legea creditului agricol pentru producţie nu mai poate continua în forma actuală, iar introducerea unui nou alineat la art. 3, nu are relevanţă, se arată în cerere.

Începând cu anul 2010, ajutoarele operaţionale acordate pe baza unităţii de producţie pentru susţinerea preţurilor sau a dobânzilor la credit nu mai sunt acceptate în forma existentă şi, ca atare, nu mai pot fi aplicate. Astfel, este necesară identificarea şi promovarea ajutoarelor de stat compatibile cu cadrul comunitar pentru măsurile ajutor de stat, sens în care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale va elabora cadrul legislative necesar accesării acestor măsuri pentru perioada 2010-2013, se mai arată în cerere.

Mai multe pentru tine:
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere