Controversata conductă rusească Nord Stream 2, umplută cu gaze pentru prima dată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nord Stream 2 a fost umplută cu gaze pentru prima oară FOTO Shutterstock

Grupul rus Gazprom, operatorul Nord Stream 2, a anunţat începerea operaţiunii de umplere cu gaz a conductei submarine. Gazoductul face legătura directă între Rusia şi Germania via Marea Baltică şi permite redirecţionarea livrărilor de gaze ruseşti care în prezent trec prin Ucraina pentru a ajunge în Europa.

Gazoductul, compus din două linii separate, ar urma să transporte anual 55 miliarde metri cubi de gaze din Rusia în Germania, cantitatea fiind suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării, arata DPA, potrivit Agerpres.

O scădere a livrărilor de gaze ruseşti spre Europa a condus la o creştere rapidă a preţurilor. La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţurile spot s-au triplat de la începutul anului, ajungând la un nivel record. Directorul general al operatorului reţelei de gazoducte din Ucraina (GTSO), Serhiy Makogon, a susţinut că Gazprom ar putea adopta şi alte măsuri dure pentru a-i convinge pe europeni să utilizeze noile sale conducte. 

Pe 16 septembrie, un grup de 40 de parlamentari europeni a cerut Comisiei Europene să investigheze rolul Gazprom în creşterea preţurilor gazelor naturale din Europa, având suspiciuni faţă de „eforturile Gazprom de a face presiuni“ asupra Europei, manipulând piaţa, pentru a aproba lansarea mai rapidă a gazoductului Nord Stream 2.

În scrisoarea adresată Comisiei Europene, oficialii din Parlamentul European citează o serie de incidente, inclusiv recentele închideri ale unor facilităţi de producţie ale Gazprom şi au anunţat că firma a refuzat să rezerve capacităţi de transport a gazelor naturale prin conductele existente.

Oficialii ucraineni au catalogat în repetate rânduri conducta Nord Stream 2 drept o „armă rusească“ şi o ameninţare la adresa securităţii Europei, subliniind că încă nu este prea târziu pentru a opri acest proiect. În 2006 şi 2009, în timpul unor dispute cu Ucraina pe tema gazelor naturale, Gazprom a suspendat temporar tranzitul gazelor naturale spre Europa în plină iarnă.

În replică, oficialii ruşi susţin că gazoductele Nord Stream 2 şi TurkStream sunt concepute pentru a îmbunătăţi securitatea energetică a Europei.

Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Citeşte şi:

Nord Stream 2 şi şantajul Rusiei la adresa UE pentru a da drumul la gaz prin conductă

Mai multe pentru tine:
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne