Contribuţia la Pilonul 2 va creşte la 4,75% din 2024, în ciuda opoziţiei sindicatelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Contribuţia la Pilonul 2 de pensii private obligatorii va creşte la 4,75% (de la 3,75% în prezent) începând cu data de 1 ianuarie 2024, potrivit unui proiect de OUG adoptat de Guvern.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2024 cota de contribuţie la fondul de pensii este de 4,75%”, se arată în unicul articol al ordonanţei de urgenţă.

Creşterea contribuţiilor la pensiile private obligatorii este motivată, potrivit Notei de fundamentare a proiectului de act normativ, prin faptul că această măsură este prevăzută „atât în Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare –PNRR-, cât şi în Programul de Guvernare”. 

Reforma propusă în Programul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă vizează elaborarea legislaţiei prin care sunt urmărite asigurarea pe termen mediu şi lung a sustenabilităţii şi a predictibilităţii sistemului public de pensii, respectiv sustenabilitatea Pilonului 2 de pensii, se mai arată în document.

Sindicatele se opun majorării contribuţiei la pensiile private

Săptămâna trecută, sindicatele afiliate Cartel Alfa au atras atenţia într-o scrisoare deschisă că majorarea contribuţiei la Pilonul 2 de pensii private este în detrimentul pensiilor publice, acuzând guvernanţi că nu manifestă un egal interes şi pentru pensiile de stat (Pilonul 1). „Creşterea de la 3,75% la 4,75% înseamnă o reducere şi mai mare a resurselor pentru Pilonul 1 de pensii, adică mai puţini bani la fondul public de pensii pentru pensiile aflate în plată. Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul nu cuprinde nici o analiză asupra impactului acestei măsuri”, susţin sindicatele. 

În plus, spun acestea, „după ce a pus toată contribuţia în sarcina lucrătorului, statul nu este capabil să colecteze toţi banii de pensie”, existând numeroase situaţii în care banii sunt reţinuţi la salariu dar neviraţi. „În cele din urmă, tot lucrătorul este penalizat, fiind privat de dreptul la pensie pentru perioada în care banii i-au fost reţinuţi, dar nu au fost viraţi”, susţin sindicaliştii Cartel Alfa.

Legea care stabileşte modul de plată a pensiilor private nu este încă finalizată

În plus, legea care stabileşte modul de plată a pensiilor private obligatorii nu este încă finalizată (termenul prevăzut de finalizare era până în 2011), în sensul că nu se ştie cum se vor calcula plăţile în momentul ieşirii la pensie. „În aceşti 14 ani de contribuţii la Pilonul 2 (de la momentul infiinţării până în prezent – n. red.), ar trebui să existe deja suficiente date, care, completate cu experienţa altor ţări cu acelaşi sistem, pot constitui baza pentru studii fundamentate şi dezbateri publice transparente astfel încât să avem o lege cu adevărat în interesul cetăţenilor”, notează Cartel Alfa.

În perioada ianuarie – septembrie 2021 s-au pensionat cca 12.000 de persoane participante în Pilonul 2, acestea putând opta între o plată unică sau plăţi eşalonate. Astfel că peste 80% au cerut plata unică încasând 134 milioane de lei.

„Un calcul elementar arată că la o speranţă medie de viaţă la pensionare de aprox 10 ani, cei 12.000 de participanţi ar fi urmat să primească o pensie din Pilonul 2 de aprox 90 lei / lună. Aceştia au pensia diminuată din Pilonul 1, ca urmare a transferului unei părţi din contribuţia de asigurări sociale către Pilonul 2, dar faptul că operează mecanismul pensiei minime face ca de fapt statul să-şi asume indirect compensarea veniturilor viitorilor pensionari pentru eşecul în reglementarea şi gestionarea Pilonului 2 de pensii”, informează BNS.
Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie