Construcţiile situate pe platformele off-shore de exploatare din Marea Neagră vor fi exceptate de la impozitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul vrea să scutească de impozite construcţiile de pe platformele off-shore din Marea Neagră FOTO OMV Petrom

Ministerul Finanţelor a găsit o soluţie prin care construcţiile situate pe platformele off-shore de exploatare din Marea Neagră vor fi exceptate de la impozitare, a declarat ministrul de resort Ioana Petrescu, la Houston, în conferinţa World Affairs Council.

„Am găsit o soluţie să exceptăm de la impozitare construcţiile situate pe platformele off-shore de exploatare din Marea Neagră. Acest lucru este important de avut în vedere pentru investiţiile pe care le veţi derula în ţara noastră“, a spus ministrul Finanţelor, la reuniunea oamenilor de afaceri texani din Houston, la care au participat peste 300 de potenţiali investitori, potrivit Agerpres.

De asemenea, Ioana Petrescu a prezentat oportunităţile de investiţii în România pentru oamenii de afaceri străini, arătând că prioritatea mandatului său este crearea unui cadru fiscal stimulativ, propice dezvoltării afacerilor şi a creşterii numărului de investitori în România.

Oficialul român a subliniat că, începând cu anul 2015, va fi redusă cota impozitului pe construcţii speciale de la 1,5% la 1%, modificare susţinută de Guvern şi aflată într-un stadiu avansat al procedurii parlamentare, în condiţiile în care modificarea a fost aprobată de Comisia de politica economică, reformă şi privatizare şi de Comisia de buget, finanţe, bănci ale Camerei Deputaţilor.

„Susţinem reducerea consistentă, cu 33%, a impozitului pe construcţii, ceea ce înseamnă, implicit, diminuarea poverii fiscale pentru mediul de afaceri. Este soluţia la care am ajuns ca urmare a consultărilor cu reprezentanţii investitorilor şi ai Parlamentului“, a spus ministrul Finanţelor.

Ioana Petrescu a menţionat şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori, măsură ce se va aplica începând cu 1 octombrie 2014 şi scutirea de la plată a impozitului pe profitul reinvestit, facilitate aflată în vigoare începând cu 1 iulie 2014. De asemenea, a punctat o serie de măsuri pro-creştere susţinute de actualul Guvern, între care promovarea schemelor de ajutor de stat şi încurajarea activităţii de cercetare-dezvoltare prin acordarea de deductibilităţi fiscale.

Ioana Petrescu a participat, alături de Răzvan Nicolescu, ministrul Energiei, şi la întâlnirile bilaterale dintre delegaţia guvernamentală a României şi reprezentanţii companiilor Halliburton şi Exxon Mobile în cadrul vizitei oficiale a premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii din perioada 23-27 septembrie 2014. 

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend