Construcţia fabricii Tesla din Germania a fost suspendată din cauza şerpilor şi şopârlelor aflate în hibernare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elon Musk, FOTO Getty Images

Tesla a tăiat o pădure de pini pentru a construi prima sa fabrică din Europa la Brandenburg, în Germania, dar lucrările au fost suspendate de o autoritate de mediu din această ţară şi nu vor putea fi reluate până când compania americană nu va dovedi că lucrările sale nu afectează şerpii şi şopârlele aflate în hibernare în zona respectivă, relatează CNBC.

Informaţia despre ordinul judecătoresc de suspendare a activităţilor a fost publicată prima oară de publicaţia germană Tagesspiegel.

Amânarea este a doua victorie a organizaţiilor de protecţie a mediului din Germania. Anterior, Tesla a fost nevoită să cedeze solicitărilor activiştilor şi a fost de acord că micşoreze consumul de apă de la noua fabrică cu peste o treime.

Întârzierea construcţiei fabricii ar putea împinge începerea producţiei de automobile Tesla în Europa mai târziu în anul viitor, sau chiar dincolo de acesta. Compania are ca obiectiv să producă automobile electrice în Germania din iulie 2021.

Timpul este esenţial pentru Tesla în Europa - producătorii auto din regiune, inclusiv Volkswagen şi Audi, vând acum vehicule electrice cu baterie care concurează cu cele mai populare modele ale Tesla, între care VW ID.3 şi Audi Etron.

În timp ce Tesla a reuşit să construiască o nouă fabrică de asamblare a vehiculelor în Shanghai în mai puţin de un an, compania se confruntă cu un mediu de reglementare mai strict în Germania.

Compania a avut un sprijin politic larg în Germania, dar s-a confruntat cu o opoziţie semnificativă din partea activiştilor de mediu preocupaţi de consumul de apă al fabricii şi de impactul asupra ecosistemului din Brandenburg.

De asemenea, Tesla se confruntă cu cererile sindicatului muncitorilor auto din Germania, IG Metall, care are 2,3 ​​milioane de membri.

În noiembrie 2019, când CEO-ul Elon Musk a anunţat planurile de a construi o uzină auto în Germania, acesta a lăudat tehnologia germană.

”Toată lumea ştie că tehnologia germană este remarcabilă, cu siguranţă. Acesta este unul din motivele pentru care stabilim gigafabrica noastră din Europa în Germania. Vom crea, de asemenea, un centru de inginerie şi de proiectare la Berlin, deoarece Berlinul are unele dintre cele mai bune arte din lume ”.

 Marţi, Tesla a declarat în documentele depuse la autorităţile de reglementare că vrea să atragă până la 5 miliarde de dolari în cea de-a treia ofertă lansată pe piaţă în 2020, în parte pentru a-şi sprijini planurile de extindere.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi