Constantin Roibu şi-a dat demisia din conducerea Oltchim, la cererea şefului OPSPI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Roibu a demisionat din funcţiile de director general, poziţie ocupată timp de 21 de ani, şi membru al Consiliului de Administraţie al Oltchim, ca urmare a propunerii şefului OPSPI, Remus Vulpescu, de înlocuire a managementului combinatului petrochimic.

Roibu s-a aflat la conducerea Oltchim din 1991, ocupând, de atunci, funcţii de director general, manager, administrator unic şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.

El a fost înlocuit din funcţia de preşedinte CA al Oltchim în luna septembrie a anului trecut.

Împreună cu Roibu, au solicitat eliberarea din funcţii un număr de 15 directori şi contabilul-şef, printre care directorul general adjunct producţie şi investiţii, Nicolae Radu Olaru, şi directotul general adjunct financiar, Alin Smeu. Aceştia vor rămâne la dispoziţia companiei.

"Decizia de a demisiona din funcţiile de administrator şi director general a fost motivată pe următoarele elemente : a) propunerea domnului Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri de înlocuire a managementului de la Oltchim, ca o condiţie a asigurării capitalului de lucru pentru funcţionarea instalaţiilor societăţii şi acordarea salariilor curente către salariaţii societăţii; b) lipsa de dialog şi colaborare între şeful Oficiului Perticipaţiilor Statului şi Privatizării în Inustrie şi managementul Oltchim, ceea ce a dus la blocarea oricărei iniţiative de finanţare a activităţii, având ca efect oprirea funcţionării instalaţiilor din cadrul societăţii", se arată într-un comunicat transmis de Oltchim Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Proteste la Oltchim

Circa 200 de angajaţi ai combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea au declanşat astăzi un protest spontan în curtea unităţii, nemulţumiţi că nu şi-au mai primit salariile de două luni.

Angajaţii Oltchim sunt nemulţumiţi şi din cauza faptului că Ministerul Economiei nu se implică în rezolvarea problemelor companiei.

Combinatul petrochimic se află pe lista de privatizări a Ministerului Economiei, vânzarea sa fiind una dintre condiţiile impuse de FMI pentru derularea în continuare a acordului de tip preventiv semnat în 2010.

Oltchim are datorii de 135 de milioane de euro către AVAS şi de 130 de milioane de euro către Electrica, pe care statul a vrut să le transforme în acţiuni.

Comisia Europeană şi-a dat acceptul pentru conversia creanţei, însă Guvernul a stabilit că Oltchim va fi vândută înainte de acest pas.

Licitaţia pentru vânzarea combinatului va avea loc pe 18 septembrie 2012.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani