Consiliul de Afaceri Americano-Român vrea să elaboreze un Plan de Acţiuni pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele American – Romanian Business Council (AMRO), Eric Stewart, a declarat miercuri că organizaţia are intenţia de a elabora un Plan de Acţiuni prin care se intenţionează generarea unei dinamici mai accentuate a relaţiilor bilaterale comerciale şi investiţionale.

 Eric Stewart şi ministrul Economiei Alexandru Petrescu au avut astăzi o discuţie referitoare la modul în care politicile economice promovate de Guvern pot influenţa investiţiile companiilor din cadrul AMRO în România.

Preşedintele AMRO a prezentat, în cadrul discuţiei, o serie de idei concrete de stimulare a dialogului economic bilateral (summit de afaceri în România, misiuni economice, roadshow economic şi comercial) dar şi intentia organizaţiei de a elabora un Plan de Acţiuni, care să conţină viziunea mediului american de afaceri cu privire la necesitatea şi oportunităţile de dezvoltare a relaţiilor economice româno-americane.

„Consolidarea Parteneriatului strategic cu SUA, reprezintă un obiectiv guvernamental fundamental pentru perioada 2017—2020, iar întâlnirea de astăzi ne poate da o dimensiune  economică viitoare a colaborării bilaterale, în perspectiva atragerii unui volum crescut de investiţii americane în România. Este nevoie de o abordare pragmatică, cu focus pe business, deoarece cei mai buni ambasadori economici sunt investitorii ce promovează poveştile de succes. De aceea, trebuie să asigurăm un mediu cât mai propice pe acest segment”, a precizat ministrul Economiei, Alexandru Petrescu.

Eric Stewart a fost primit şi de ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, care a salutat activitatea şi rolul important al AMRO în promovarea României ca destinaţie atractivă pentru companiile americane, precum şi în stimularea investiţiilor şi schimburilor comerciale bilaterale. Totodată, a apreciat sprijinul acordat de Consiliu unor iniţiative comune la nivel guvernamental, care au contribuit la îmbunătăţirea climatului investiţional din ţara noastră.

Şeful diplomaţiei române a subliniat angajamentul noului Executiv pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic cu SUA şi consolidarea dimensiunii economice, prin asigurarea unui mediu de afaceri stabil şi predictibil, având la bază un cadru legislativ simplificat şi transparent. A reiterat interesul Guvernului pentru o prezenţă economică americană consolidată în România.

Eric Stewart a mulţumit şefului diplomaţiei române pentru sprijinul constant pe care Ministerul Afacerilor Externe l-a acordat iniţiativelor Consiliului, în mod special în derularea dialogului cu instituţiile guvernamentale româneşti. A salutat progresele înregistrate de România în ceea ce priveşte măsurile dedicate îmbunătăţirii mediului de afaceri, fapt care contribuie la creşterea interesului companiilor americane de a dezvolta în continuare investiţii pe termen lung în România. A menţionat, în acest context, organizarea unei noi misiuni AMRO de promovare economică la Bucureşti, la sfârşitul lunii martie 2017 şi a confirmat disponibilitatea organizaţiei de a continua dialogul de substanţă cu autorităţile române pentru a identifica cele mai bune modalităţi de a stimula relaţiile bilaterale şi prezenţa companiilor americane în România.

 American – Romanian Business Council (AMRO), este o organizaţie non-profit cu sediul la Washington, care promovează relaţiile economice dintre SUA şi România. Asociaţia a luat fiinţă la 25 ianuarie 2012, la iniţiativa lui Eric Stewart, cu sprijinul iniţial a 10 companii americane, provenind din diverse domenii de afaceri, cum ar fi: energie, agricultură, industria de apărare, industria farmaceutică, industria prelucrătoare, infrastructură de stocare, asigurări.

În februarie 2017, AMRO are înregistrat un număr de 20 companii membre, respectiv: ADM, Amgen,  American International Forest Products, Amerocap LLC, Cargill, Coca-Cola Company, Eli Lilly, ExxonMobil, Johnson & Johnson, Lockheed Martin, MetLife, Parsons, Pfizer, Philip Morris  International, Raytheon, Smithfield Foods, Textron, The Mega Company, Timken şi Warburg Pincus.

Mai multe pentru tine:
Lovitură majoră pentru Prințul Harry! Fiul regelui recunoaște: copiii lui n-au nicio idee cu ce se ocupă, iar falimentul este aproape
Recensământul populației din anul 1930: situația demografică a României Mari
După atâția ani de la divorț, Brad Pitt și Angelina Jolie tot mai au ceva de împărțit. Ce-i cere acum actorul fostei lui soții?
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Prințesei de Wales i s-a făcut rău din nou! Kate Middleton abia se mai ține pe picioare după ultimul scandal
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Cine este și cu ce se ocupă partenerul de viață al Oanei Gheorghiu. Ce avere are
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Salariul Oanei Gheorghiu de la Asociația Dăruiește Viață, subiect de ceartă în coaliție: „Nu e caritate din suflet, e pe bani”