Consiliul Concurenţei: Sistemul actual de tarifare a transportului de energie electrică afectează competiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Concurenţei (CC) consideră că actualul mecanim de tarifare a transportului de energie electrică, diferenţiat pe zone geografice, afectează concurenţa, fără a aduce beneficii consumatorilor sau să fie justificat de siguranţa sistemului energetic naţional.

La nivelul României cele două componente ale tarifului de transport, respectiv tariful de introducere a energiei electrice în reţea şi tariful de extragere a energiei electrice din reţea, sunt reglementate diferenţiat pe zone geografice distincte. Astfel, există 7 zone geografice pentru care tariful componentei de introducere în reţea este diferit, iar pentru componenta de extragere există un număr de 8 zone pentru care se percep tarife diferite.

„Un astfel de mecanism ar putea fi justificat în condiţiile în care operatorul de transport, Transelectrica, doreşte să încurajeze investiţiile în una dintre zonele prestabilite, cu scopul de a menţine siguranţa şi eficienţa reţelei pe termen lung. Analiza Consiliului Concurenţei arată, însă, că în aceste zone geografice nu au fost realizate investiţii în noi unităţi de producere/consum. Consiliul Concurenţei recomandă realizarea unor analize în vederea schimbării modelului de tarifare a activităţii de transport a energiei electrice“, se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă, care a finalizat o achetă sectorială derulată pe piaţa energiei electrice din România.

Anterior, Complexul Energetic Oltenia s-a plâns de această discriminare, deoarece producătorii din această zonă, foarte aglomerată în unităţi de generare, trebuie să plătească mai mult pentru injecţia electricităţii.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a propus plafonarea acestui nivel astfel încât să fie uniformizat la nivel naţional, ceea ce a dus la critici din partea Transelectrica.

Componenta de injecţie a energiei electrice în reţea este plătită către Transelectrica de producătorii care operează centrale cu capacitatea instalată mai mare de 5 MW. Acest tarif variază de la 12,32 lei/MWh în Oltenia la 6,04 lei/MWh Transilvania de Nord. „Prin derogare de la prevederile metodologiei aprobate prin ordinul ANRE 53/2013 se propune uniformizarea tarifului de transport - componenta de introducere a energiei electrice în reţele, la nivelul componentei medii pe ţară, care este de 10,3 lei/MWh“, potrivit unui proiect de ordin elaborat de ANRE în decembrie.

Uniformizarea tarifului de introducere a energiei în reţea pentru întregul teritoriu al ţării va duce la creşterea preţului de producţie pentru producătorii de electricitate din Muntenia, Transilvania şi Moldova cu până la 4,26 lei/MWh, în timp ce producătorii din Oltenia şi Dobrogea vor înregistra scăderi ale preţului de producţie cu până la 2 lei/MWh.

Principalii producători de energie din România sunt comasaţi în Oltenia şi Dobrogea. În Oltenia sunt localizate unităţi de producţie precum Porţile de Fier şi hidrocentralele de pe Olt (operate de Hidroelectrica) şi Complexul Energetic Oltenia, care foloseşte la producţia energiei cărbunele.

În Dobrogea sunt prezenţi principalii producători de energie eoliană, precum şi centrala nucleară din Cernavodă, administrată de Nuclearelectrica.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/transelectrica" target="_blank">View the story "Transelectrica" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €