Conflict de interese la Autoritatea Achiziţiilor Publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) este acuzată că a intrat în conflict cu propriul statut instituţional, atunci când fosta conducere a instituţiei a emis un „punct de vedere" prin care a denaturat bunul mers al procedurilor de atribuire.

Concret, „prin emiterea punctului de vedere nr. 1552 din 2 februarie 2012, ANRMAP a avut o atitudine lipsită de obiectivitate cu scopul protejării intereselor unui potenţial candidat, respectiv SC Pro Xpert Consulting SRL, reprezentat de domnul avocat Doru Trăilă, care este soţul doamnei preşedinte al ANRMAP", se arată într-o notă a grupului care contestă atribuirea.

ANRMAP, solicitată fiind de către unul dintre potenţialii participanţi ulterior publicării anunţului de participare în SEAP, a emis un „punct de vedere" prin care dă de înţeles că agreează susţinerea acestuia.

Un „punct de vedere" controversat

În condiţiile în care potenţialul ofertant a fost reprezentat în instanţă chiar de soţul doamnei Cristina Trăilă, preşedinta ANRMAP, contestatarii consideră că transmiterea acestui punct de vedere sub semnul oficialităţii „contravine principiilor de integritate şi transparenţă care guvernează întregul proces de atribuire a contractelor de achiziţii publice", dar mai ales prevederilor exprese ale Legii nr. 161/2003 cuprinse în capitolul special consacrat conflictului de interese".
Dacă se permite Autorităţii să transmită unui candidat un punct de vedere cu privire la o procedură în curs, „acest lucru instituie o prezumţie de parţialitate", fapt ce „contravine tocmai scopului pentru care fost creată ANRMAP".

Totodată, „o asemenea situaţie implică şi un conflict de competenţe între ANRMAP şi Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), deoarece, potrivit art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, numai această din urmă instituţie are competenţa de a soluţiona contestaţiile", subliniază contestatarii.

Ei se întreabă, în final, dacă instituţiile abilitate ale statului - Agenţia Naţională de Integritate, Ministerul Public etc.  - „vor considera de cuviinţă să se autosesizeze în legătură cu aceste nereguli". 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima