Conducerea Tarom a decis: Dante Stein este preşedintele CA, iar Christian Heinzmann rămâne în funcţia de CEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul de Administraţie al Tarom a luat, joi, primele decizii în noua sa componenţă

Dante Stein, consilier onorific al premierului, a fost ales preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom, iar lui Christian Heinzmann nu i se va mai reduce mandatul. Manuel Donescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, va ocupa funcţia de vicepreşedinte, a anunţat, vineri, compania.

Deciziile au fost luate joi, când a avut loc prima şedinţă a noului CA al companiei Tarom.

"În cadrul şedinţei s-a decis invalidarea reducerii contractuale a duratei mandatului directorului executiv, Christian Heinzmann, de la 4 ani la 1 an ca fiind contrară prevederilor statutare şi s-au discutat aspecte aferente demarării procesului de evaluare a acestuia, conform celor dispuse de AGA", se arată într-un comunicat Tarom.

Anularea de către Consiliul de Administraţie a actului adiţional prin care durata mandatului lui Christian Heinzmann a fost scurtată de la 4 ani la 1 an a fost anunţată marţi de către ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, la Mediafax Talks about Aviation.

Administratorii au mai stabilit şi primele comitete de lucru, respectiv cele de Guvernanţă Corporativă, Nominalizare şi Remunerare şi de Audit.

Cine formează noul Consiliu de Administraţie

Noul Consiliu de Administraţie numit de AGA este alcătuit din Dante Stein, Manuel Donescu, Florin Luca - consultant strategie bancară, Bogdan Speteanu - director general BCR Leasing şi Răzvan Filipescu - preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Anterior, Consiliul de Administraţie a fost format din Dan Pascariu (preşedinte), Valentin Macec (vicepreşedinte), Ciprian Lăduncă (membru), Marius Ghenea (membru) şi Dumitru Prunariu (membru).

Dante Stein vrea "mai puţine dezbateri în presă"

"Apreciez faptul că Tarom, fiind o companie majoritar deţinută de stat, prezintă un interes ridicat pentru public, dar mi-aş dori ca de acum încolo să fie purtate mai puţine dezbateri în presă şi să ne concentrăm, în schimb, asupra rezolvării problemelor companiei. Tarom are o poziţie strategică, de ambasador al României. Vrem să o relansăm ca să poată ocupa astfel locul pe care îl merită", a declarat Dante Stein, în comunicat.

Dante Stein este fiul fostului proprietar al companiei AutoItalia, Herbert Stein.

Tarom a fost înfiinţată în 1954 şi este deţinută de stat, prin Ministerul Transporturilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul