Conducerea Hidroserv, filiala de mentenanţă a Hidroelectrica, ar putea decide marţi intrarea în insolvenţă a companiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroserv are probleme financiare, în condiţiile în care Hidroelectrica, principalul său client, a scăzut drastic lucrările de mentenanţă în timpul insolvenţei, angajaţii Hidroserv protestând de mai multe ori

Consiliul de administraţie al Hidroserv SA va hotărî, într-o şedinţă programată marţi, dacă va propune intrarea în insolvenţă a societăţii, potrivit unor surse citate de către News.ro. Hidroserv deţinută în proporţie de 100% de Hidroelectrica şi se ocupă de întreţinerea şi mentenanţa grupurilor hidroenergetice.

În prezent, din consiliul de administraţie al Hidroserv SA fac parte Alexandra Cătălina Nedelcu (director de cabinet al unui secretar de stat în Ministerul Energiei), Diana Maria Bucur (conferenţiar universitar la Universitatea Politehnica Bucureşti), Marian Sandu (şef de serviciu la Hidroelectrica SA), Ionelia Şuteu (şef Serviciu Analiză şi suport producţie la Hidroelectrica SA) şi Bogdan Dumitrache (secretar general al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA).

Hidroserv SA are circa 1.500 de angajaţi.

Hidroserv SA a fost înfiinţată în 5 august 2013, ca urmare a fuziunii celor opt filiale Hidroserv: Bistriţa, Cluj, Curtea de Argeş, Haţeg, Porţile de Fier, Râmnicu Vâlcea, Sebeş, Slatina. La înfiinţare, noua companie a preluat atât activul, cât şi pasivul celor opt sucursale, inclusiv datorii de aproximativ 64 milioane lei.

Proprietarul Hidroserv, producătorul de energie Hidroelectrica, s-a aflat în insolvenţă din 2012 până în 2016.

Hidroelectrica are acum 3.200 de salariaţi, faţă de 5.239 salariaţi la momentul intrării în insolvenţă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort