Companiile din România care au înzecit randamentele investitorilor

0
Publicat:

Investiția într-o acțiune a unei firme cotate la bursă al cărei preț crește de zece ori este precum căutarea legendarului Sf. Graal, greu de găsit pentru mulți investitori, con nsideră Bogdan Maioreanu, analist eToro.

Investitorii găsesc acțiuni super-performante pe piețele mai mici

Cu toate că astfel de acțiuni sunt foarte rare, iar SUA este cea mai mare piață bursieră din lume, nu este prima piață care să genereze astfel de câștiguri.

„Ne-am uitat cum au evoluat în ultimii 10 ani indicii a 16 piețe bursiere dezvoltate, în căutarea celor mai greu de găsit acțiuni - cele care au crescut de peste 10 ori. Acestea reprezintă doar o medie de 2,7% din totalul acțiunilor listate în acești indici. În timp ce majoritatea s-ar aștepta ca cea mai mare piață bursieră din lume să ofere cel mai mare procent de astfel de acțiuni denumite în engleză “ten-baggers”, de fapt, Australia este cea care conduce în clasament. În timp ce piața din SUA, dominată de companiile de tehnologie și NVIDIA, se poziționează foarte bine, în mod surprinzător, minerii australieni sunt cei care domină clasamentul, urmați de Suedia și Germania, iar companiile din zona produselor chimice coreene (Kumyang) până la echipamentele japoneze pentru semipreparate (Lasertec) s-au descurcat chiar mai bine decât gigantul american al cipurilor pentru inteligență artificială, aducându-ne aminte că trăim într-o epocă a oportunităților globale”, punctează Bogdan Maioreanu.

Australia a avut 8,9% dintre cele mai mari acțiuni ale sale care au înregistrat creștere de peste 10 ori a prețului în ultimul deceniu. Această cifră este aproape dublă față de următoarea piață ca mărime - Suedia. Piața australiană este dominată de acțiunile producătorilor de litiu Pilbara (320x) și Liontown (135x), iar minerii reprezintă 65% din listă. Suedia este condusă de Fortknox (60x) și Invisio (39x). Apoi avem Germania, cu producătorul de biocombustibil Verbio (19x) și compania de software-ul pentru construcții Nemetschek (18x). La cealaltă extremă, Italia nu are niciuna, iar Marea Britanie are doar Games Workshop (14x) și JD Sport (10x). Iar Franța are doar compania de software Sartorius Biotech (9x) și Esker (10x).

Companii din România care au înzecit randamentele investitorilor

Deși bursa de valori din România nu se numără printre piețele de acțiuni dezvoltate, ea a produs partea sa de acțiuni care au beneficiat de creșteri spectaculoase, cu 2,4% din totalul acțiunilor listate în ultimii 10 ani (listate în indicele Refinitiv allshare compus din 206 acțiuni) crescand de peste 10 ori. Deși ne situăm sub media celor 16 indici, acțiuni precum Chimcomplex (35x), Carbochim (29x), Teraplast (21x) și Independenta (12x) și-au răsplătit investitorii cu randamente de peste 10 ori.

De cealaltă parte a Atlanticului, în SUA, 23 de acțiuni din actualul indice S&P 500 au avut un randament de 10x în ultimul deceniu. Acestea reprezintă 4,6% din constituenții actuali ai indicelui. Și este a patra cea mai mare proporție dintre indicii bursieri globali pe care i-am analizat. Există un top cinci format din NVIDIA (prețul acțiunilor a crescut de 118 ori în zece ani), AMD (32x), Tesla (27x), Broadcom (20x), Cadence Design (20x). Sectorul tehnologic domină lista, reprezentând 65% din componența acțiunilor care au înregistrat cele mai mari creșteri. Restul cuprind sectorul sănătății (MOH, LLY, DXCM), transporturile (ODFL, CPRT), sectorul financiar (MSCI, FICO) și energiile regenerabile (ENPH).

În aceste vremuri în care să investești în active globale este foarte ușor, 65% dintre investitorii români au căutat acțiunile câștigătoare în Europa, 36% în SUA, 17% în piețele emergente (cum ar fi America de Sud, Europa de Est, Orientul Mijlociu și Asia), 13% în Marea Britanie, 5% în China, 4% în Japonia și doar 2% în Australia, conform ultimului sondaj eToro Retail Investors Beat.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor