Companiile de apă şi cele imobiliare care deţin terenuri trebuie să demonstreze că lucrează pământul. Aeroporturile şi terenurile de golf, lăsate fără subvenţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terenurile de golf nu vor mai primi subvenţiile agricole la hectar

Aeroporturile şi terenurile de golf vor fi incluse pe lista neagră a „fermierilor inactivi“ şi nu vor mai putea primi subvenţii pentru teren agricol, pe listă urmând să intre şi societăţile imobiliare, care trebuie să dovedească, pentru a primi bani, că lucrează pământurile pe care le deţin.

„Din ce ne-am făcut o părere, de anul viitor nu vor mai primi subvenţii aeroporturile, terenurile de golf şi probabil că vom pune pe lista neagră şi societăţile imobiliare, care nu sunt excluse de la subvenţii, dar vor trebui să vină cu dovezi suplimentare că pe pământurile pe care le cumpără desfăşoară activitate agricolă“, a declarat Dorel Benu, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

„Doi ani, Aeroportul Otopeni a primit subvenţie, până ne-am hotărât noi şi l-am pus să-şi retragă cererea. Întreţinea terenul, tăia iarba, dar am considerat că asta nu este o activitate agricolă pentru care merită să primească subvenţii. Nu primeau o sumă mare, ci 10-15.000 de euro“, a arătat Benu.

Lista neagră va fi definitivată în acest an şi va mai include, potrivit lui Benu, societăţi de apă proprietare de terenuri, ONG-uri care au ajuns proprietare de terenuri, dar nu au activitate agricolă, precum şi acele instituţii de cult care nu lucrează pământul.

„Vrem ca pe aceste instituţii care desfăşoară activitate agricolă să le sprijinim ca să demonstreze faptul că exploatează terenurile respective“, a mai spus directorul.

Mai puteţi citi:

Ministerul Agriculturii va compensa majorarea accizei pentru motorină: fermierii vor primi 1,8 lei/litru

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale  va compensa creşterea accizei pentru motorina utilizată în agricultură, fermierii urmând să primească prin rambursare în jur de 1,8 lei pe litru, începând cu trimestrul al doilea din 2014, a declarat Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Cresc subvenţiile europene pentru irigaţii şi fermele de familie. Câţi bani vor primi agricultorii

Ministerul Agriculturii a transmis vineri prima variantă a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 către serviciile specializate ale Comisiei Europene, sumele alocate pentru irigaţii urmând să crească de 2,5 ori, iar cele pentru fermele de familie de peste 3,5 ori.

Statul vrea să-i lase fără subvenţii pe micii fermieri. Sute de mii de agricultori vor fi afectaţi de creşterea plafonului minim de la 1 la 1,5 hectare

Exploataţiile de un hectar şi cele împărţite pe mai multe loturi mici vor pierde subvenţia pentru că Guvernul va creşte plafonul de eligibilitate la 1,5 hectare. Riscul vizează 400.000 de agricultori.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie