Companiile care vor beneficia de schema prin care vor plăti mai puţine certificate verzi, obligate să nu concedieze peste 25% din angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alro şi ArcelorMittal sunt cei mai mari consumatori de energie din România, fiind puternic loviţi de sistemul de subvenţionare a energiei regenerabile

Companiile cărora statul le acordă sprijin sub forma unei cote reduse de achiziţie de certificate verzi sunt obligate să nu disponibilizeze mai mult de 25% din personalul înregistrat în momentul în care se califică pentru primirea ajutorului de stat, potrivit unei hotărâri de guvern publicată vineri în Monitorul Oficial.

O altă condiţie este ca firmele să îşi eficientizeze activitatea şi să încheie parteneriate cu instituţii de învăţământ pentru cursuri de specializare în domeniile în care activează.

Marii consumatori de electricitate, precum Alro Slatina sau ArcelorMittal Galaţi, s-au plâns în ultimii ani de preţul prea mare al energiei electrice şi în special de ajutorul de stat acordat de guvern producătorilor de energie din surse regenerabile. 

Valoarea ajutorului de stat este de 750 milioane euro, iar numărul beneficiarilor este estimat la 300 de companii.

Potrivit hotărârii de guvern, marii consumatori de energie electrică vor plăti doar 15-60% din certificatele verzi aferente cotei obligatorii stabilite prin legislaţie, ajutorul de stat având ca scop evitarea riscului ca aceste companii să îşi piardă competitivitatea din cauza sprijinului acordat energiei din surse regenerabile.

Schema de sprijin are valabilitate de zece ani.

Campioni la subvenţii

Marian Năstase, preşedintele consiliului de administraţie al Alro, declara recent că nu populaţia şi restul de firme trebuie să suporte costul cu scutirea de certificate pentru marii consumatori, ci producătorii de energie regenerabilă, deoarece România şi-a îndeplinit deja cota de energie verde asumată pentru anul 2020. Mai mult, România îndeplineşte deja cotele pentru anul 2040. Ghidul publicat de către Comisia Europeană prevede faptul că numai în cazul în care o anumită ţară nu şi-a îndeplinit cota vor plăti restul de consumatori. Dar ţara noastră nu se mai află în această situaţie.

România sprijină energia regenerabilă prin sistemul certificatelor verzi. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea.

Mai departe, producătorii vând certificatele verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.

Impact de 1% în facturi

În acest moment nu se specifică cine va plăti pentru certificatele de care sunt scutiţi marii consumatori. În cazul în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) va considera că populaţia şi restul firmelor trebuie să plătească, atunci creşterea ar fi în jur de 1% în facturile românilor, potrivit unor surse oficiale.

Industria grea asigură 1,5 milioane de locuri de muncă  în România

Creşterea costurilor cu energia electrică ca urmare a sistemului de sprijin al energiei regenerabile prin certificate verzi are impact semnificativ asupra preţurilor produselor industriale şi, implicit, asupra competitivităţii industriei energointensive.

Industria energointensivă din România asigură circa 20% din consumul de energie. În acelaşi timp, este cel mai mare generator de locuri de muncă, la nivelul lui 2012 asigurând direct aproximativ 760.000 locuri de muncă şi indirect circa 1,5 milioane.

 Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă