Compania care va produce vaccinul antiCovid-19, finanţată de Comisia Europeană cu 80 de milioane de euro. Când va fi testat vaccinul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania care va produce vaccinul antiCovid-19 a primit din partea Comisiei Europene o finanşare de 80 de milioane de euro.

Comisia a oferit un sprijin financiar în valoare de până la 80 de milioane de euro către CureVac, un dezvoltator de vaccinuri inovatoare din Tübingen, Germania, pentru a intensifica dezvoltarea şi producţia unui vaccin împotriva COVID-19. Preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, şi comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, au discutat cu managementul CureVac prin videoconferinţă.

A participat, de asemenea, şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Ambroise Fayolle. Sprijinul urmează să fie acordat sub forma unei garanţii a UE pentru un împrumut BEI evaluat în prezent la o valoare identică, în cadrul InnovFin, mecanismul de finanţare pentru boli infecţioase din cadrul programului Orizont 2020.

Preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat: „În această criză a sănătăţii publice, este extrem de important să sprijinim cercetătorii noştri de prim rang şi companiile din domeniul tehnologiei. Suntem hotărâţi să punem la dispoziţia CureVac finanţarea necesară pentru a intensifica dezvoltarea şi producerea unui vaccin împotriva Coronavirusului. Sunt mândră că avem astfel de întreprinderi precum CureVac în UE. Casa lor este aici, însă vaccinurile lor vor fi în beneficiul tuturor, atât în Europa, cât şi în afara ei.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, a declarat: „Sprijinirea cercetării şi a inovării de înaltă calitate din UE este o parte esenţială a răspunsului nostru coordonat împotriva răspândirii virusului. În 2014, CureVac a câştigat cel dintâi premiu al UE pentru stimularea inovaţiei. Ne angajăm să sprijinim în continuare cercetarea şi inovarea la nivelul UE în aceste momente critice. Ştiinţa şi inovarea în Europa se află în centrul politicilor noastre de protejare a sănătăţii oamenilor.”

Ambroise Fayolle, vicepreşedintele pentru inovare al Băncii Europene de Investiţii, a declarat: „BEI este şi rămâne Banca UE pentru inovare, chiar mai mult ca niciodată în contextul crizei actuale din domeniul sănătăţii. Datorită unui parteneriat puternic şi fructuos cu Comisia de-a lungul timpului în domeniul instrumentelor financiare pentru cercetare şi inovare (InnovFin), suntem hotărâţi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a susţine nevoile CureVac în beneficiul cetăţenilor UE şi nu numai.”

Înfiinţată în anul 2000, CureVac(link is external) este o companie biofarmaceutică germană care a dezvoltat o tehnologie nouă pentru a depăşi unul dintre cele mai mari obstacole în calea utilizării vaccinurilor: nevoia de menţinere stabilă fără refrigerare. Tehnologia sa pentru vaccinuri se bazează pe molecule de ARN mesager (ARNm), care stimulează sistemul imunitar.

Studiile preliminare au demonstrat că tehnologia poate constitui o reacţie rapidă la COVID-19. În cazul în care va fi demonstrat acest lucru, milioane de doze de vaccin ar putea fi produse la costuri scăzute în unităţile de producţie existente ale CureVac.

CureVac şi-a început deja programul de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19 şi estimează lansarea testelor clinice până în iunie 2020.

Comisia a recunoscut potenţialul CureVac de a aduce vaccinuri salvatoare pentru oamenii din întreaga lume într-un mod sigur şi la preţuri accesibile încă din 2014, când CureVac a primul premiu oferit de UE pentru stimularea invoării

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei