Comisia Europeană propune o taxă digitală pentru sute de companii europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană va propune în următoarele săptămâni o taxă digitală pentru a finanţa redresarea în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), care se va aplica la sute de companii, majoritatea europene, a anunţat vineri Margrethe Vestager.

Într-o încercare de a sprijini creşterea şi de a trece la o economie mai digitală şi mai verde, cele 27 de state membre UE au fost de acord să se împrumute în comun cu 750 miliarde de euro pentru un fond de redresare post-pandemie, a explicat vicepreşedintele executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală, transmite Reuters.

Împrumutul va fi achitat în 30 de ani din noi taxe, inclusiv pe economia digitală şi emisiile de CO2.

Un număr de 130 de state au ajuns joi la un acord asupra unei reforme a impozitării companiilor multinaţionale, ce prevede în special instituirea unui impozit minim pe profit, ''de cel puţin 15%'', a anunţat Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Vestager a salutat acordul, dar a precizat că UE va iniţia taxa sa digitală, deşi nu a precizat la ce nivel va fi.

Oficialul a explicat că taxa digitală a UE are obiective diferite faţă de ce s-a stabilit la reuniunea OECD, iar domeniul de aplicare "este mai extins".

"În timp ce impozitul stabilit de OECD este pentru cele mai mari 100 de companii, aceasta vizează mult mai multe companii. Taxa digitală va afecta în principal firmele europene, dar şi pe altele", a declarat Vestager. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie