Comisia Europeană: Profiturile excepţionale făcute de companii de pe urma scumpiri gazelor ar trebui taxate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană va propune ca statele membre UE să taxeze profiturile excepţionale pe care companiile energetice le-au făcut de pe urma recentei creşteri explozive a preţului gazelor, au declarat pentru Reuters surse apropiate discuţiilor.

Potrivit acestora, veniturile strânse de pe urma taxei ar trebui să fie investite în energii regenerabile şi renovări care permit economisirea energiei.

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au atins maxime istorice anul trecut şi au rămas la un nivel ridicat între timp, crescând din nou luni pe fondul îngrijorărilor cu privire la posibile consecinţe ale invadării Ucrainei de către Rusia, cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei.

Săptămâna următoare, Executivul comunitar va publica o serie de propuneri privind reducerea, mai rapidă, a dependenţei Europei de importurile de gaze naturale precum şi pentru a face sistemele energetice ale statelor membre mai reziliente la şocurile de aprovizionare sau creşterile explozive de preţuri.

Potrivit surselor citate de Reuters, propunerile Comisiei vor încuraja guvernele statelor membre să taxeze profiturile excepţionale pe care unele companii energetice le-au realizat ca urmare a preţurilor mari la gaze şi să investească sumele colectate în extinderea energiilor regenerabile sau măsuri care să reducă utilizarea de energie, precum izolarea locuinţelor. De asemenea, ţările membre UE ar putea utiliza banii strânşi pentru a-i susţine pe consumatorii şi industriile afectate de preţurile ridicate la electricitate, atât timp cât schemele de compensare nu distorsionează piaţa unică.

Propunerea Comisiei Europene, care este posibil să sufere modificări înainte de publicare, nu vizează o taxă valabilă la nivelul Uniunii Europene. Mai degrabă le va spune guvernelor că pot introduce astfel de taxe la nivel naţional fără a risca să încalce normele UE.

Majoritatea celor 27 de state membre UE au introdus deja măsuri de urgenţă, precum scutiri de taxe şi subvenţii, pentru a proteja gospodăriile de facturile mari la energie, care au fost impulsionate în primul rând de creşterea preţurilor la gaze. De exemplu, anul trecut, Guvernul spaniol a încercat să taxeze profiturile companiilor din energie, care în opinia Executivului de la Madrid au profitat de majorarea preţului gazelor, însă până la urmă şi-a revizuit ambiţiile în urma rezistenţei firmelor de utilităţi.

O altă măsură a Comisiei Europene, inclusă în documentul consultat de Reuters, este aceea de a cere statelor membre UE să-şi umple depozitele de gaze înainte de venirea iernii, în ideea de a dispune de un tampon împotriva şocurilor de aprovizionare precum şi să urgenteze procedurile de autorizare pentru noi parcuri eoliene şi fotovoltaice. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO