Comisia Europeană ne sancţionează pentru nereguli la accesarea fondurilor europene. La absorbţie, suntem codaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană (CE) va aplica României corecţii financiare definitive pentru cinci programe operaţionale, a confirmat aseară Ministerul Afacerilor Europene. Sancţiunile se vor aplica din cauza neregulilor descoperite de oficialii europeni în zona achiziţiilor publice.

Ministerul Afacerilor Europene arată căb urmează să înceapă „în curând” procesul de conciliere între CE şi partea română cu privire la corecţiile financiare definitive care vor fi aplicate sumelor decontate de la 1 ianuarie 2007 până în octombrie 2011 în cadrul celor patru programe pentru care s-au întrerupt plăţile la începutul lunii iulie. Este vorba despre Programul Operaţional Sectorial Transport (POS-T), Programul Operaţional Regional (POR), Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) şi Programului Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu).

De asemenea, pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), s-a propus de către CE o corecţie definitivă de 25% pentru sumele rambursate de la bugetul Uniunii Europene către bugetul naţional, evidenţiază comunicatul menţionat.

Comisia Europeană va reduce, prin corecţii financiare, din fondurile puse la dispoziţia României pentru programele legate de sectorul regional, mediu, transport şi competitivitate, din cauza unor neregularităţi identificate în zona achiziţiilor publice, au declarat săptămâna trecută surse oficiale, potrivit Mediafax.

"În urma analizei, Comisia Europeană a găsit o serie de neregularităţi de sistem legate de zona achiziţiilor publice şi va aplica anumite corecţii financiare. Aceste corecţii, care pot reprezenta câteva procente din fondurile alocate, vor fi negociate cu partea română pentru fiecare program în parte", au afirmat sursele citate.

Ministerul arată că respectivele corecţii ar urma să fie impuse "din cauza prolemelor majore identificate în efectuarea achiziţiilor publice" în perioada menţionată, 1 ianuarie 2007 – octombrie 2011.

În decembrie 2011 Comisia Europeană a fost de acord să deblocheze procesul de rambursare a cheltuielilor pentru toate programele finanţate din fonduri structurale şi de coeziune, care fuseseră întrerupte în iulie 2011, iar reluarea s-a făcut cu condiţia aplicării unor corecţii financiare preventive, precum şi a îndeplinirii unor măsuri de îmbunătăţire a sistemului de gestionare a fondurilor.

De asemenea, s-a stabilit ca, după primul semestru al anului 2012, Comisia Europeană să efectueze misiuni de un audit pentru a constata dacă deficienţele au fost remediate. "Aceste misiuni s-au desfăşurat în cursul lunii iulie 2012. În funcţie de rezultatul auditului, Comisia va decide continuarea rambursărilor sau întreruperea/suspendarea plăţilor", se evidenţiază în comunicatul ministerului.

Barroso: România riscă pierderea de fonduri însemnate

Potrivit datelor statistice oficiale, la data de 31 august, rata de absorbţie pentru cele şapte programe operaţionale era la nivelul de 9,69%, însemnând fonduri rambursate de 1,861 miliarde de euro, dintr-un total de 19 miliarde de euro pus la dispoziţie României în exerciţiul bugetar european 2007-2014.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a cerut premierului Victor Ponta să ia măsuri imediate pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative şi a procedurilor de achiziţii publice în vederea creşterii ratei de absorbţie a fondurilor europene, care rămâne încă extrem de scăzută.

"Preşedintele Barroso şi premierul Victor Ponta au discutat de asemenea despre absorbţia fondurilor europene în România. În timp ce eforturi mari au fost făcute în ultimul an, capacitatea de absorbţie rămâne extrem de scăzută, iar România riscă să piardă sume însemnate de bani care ar fi putut avea un impact pozitiv major pentru cetăţenii şi afacerile din România. Preşedintele Barroso a făcut apel la Guvern să ia măsurile imediate necesare pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative şi a procedurilor de achiziţii publice" , se arată în comunicatul de presă transmis de Comisia Europeană, după întâlnirea celor doi oficiali de la Bruxelles.

Premierul Victor Ponta s-a aflat, luni, într-o vizită oficială la Bruxelles, pentru întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene şi cu primul-ministru al Belgiei, Elio Di Rupo.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?