Comisia Europeană ne mai dă un răgaz să liberalizăm piaţa gazelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană i-a dat României un răgaz până la finalul anului să liberalizeze piaţa gazelor şi să scape de anumite prevederi toxice introduse prin Ordonanţa 114.

Claudiu Dumbrăveanu, director în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), a declarat vineri că Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia UE din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un nou calendar de liberalizare a pieţei, care se va finaliza la 1 aprilie 2021.

În cadrul unei proceduri de infringement în sectorul gazelor, România avea termen până la 26 septembrie pentru a se conforma legislaţiei europene, în caz contrar urmând să fie trimisă la Curtea Europeană de Justiţie.

„Am cerut o amânare cu trei luni a termenului din avizul motivant, care era 26 septembrie. În urma documentelor trimise de partea română, care au inclus solicitarea de amânare, justificarea solicitării şi actele legislative propuse, Comisia Europeană a acceptat o amânare cu trei luni a termenului de conformare, respectiv 26 decembrie”, a declarat Dumbrăveanu, la conferinţa „Evoluţia preţului gazelor naturale prin restructurarea sectorului”, organizată de publicaţia Financial Intelligence.

Autorităţile române vor trebui, până atunci, să emită cadrul legislativ şi paşii prevăzuţi în actele normative propuse, astfel încât Comisia Europeană să fie sigură că România va transpune angajamentele asumate.

„La Senat există un proiect de modificare a Legii 123 (Legea-cadru a energiei electrice - n. r.). Noi am profitat de acest lucru şi am făcut amendamente pe această iniţiativă parlamentară. Săptămâna viitoare va fi luată în discuţie în Senat această iniţiativă, noi sperăm să fie aprobată în forma pe care noi am amendat-o, împreună cu Ministerul Energiei. Apoi va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, sperăm în regim de urgenţă”, a continuat reprezentantul reglementatorului.

Potrivit acestuia, ANRE a propus, în scrisoarea trimisă Comisiei Europene, trei etape de conformare. „O etapă este până la 31 martie 2020, în care va rămâne situaţia din prezent, întrucât cantităţile de gaze alocate la preţ de 68 de lei deja au fost contractate, iar contractele deja s-au executat. În perioada 1 aprilie 2020 - 31 martie 2021, va exista o perioadă de tranziţie în care 50% din necesarul casnicilor şi al termocentralelor va fi asigurat în regim reglementat, iar 50% vor fi achiziţionate de către aceştia de pe piaţa concurenţială. Tot în această perioadă va fi elaborat şi un program de gas release, de către ANRE, care să înlocuiască actualele prevederi privind obligaţiile de tranzacţionare pe pieţe angro de gaze naturale. Tot în această etapă va fi definit şi cadrul pentru protecţia consumatorilor vulnerabili”, a continuat Dumbrăveanu.

De la 1 aprilie 2021, piaţa va fi liberalizată complet, atât pe segmentul angro, cât şi pe cel cu amănuntul.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri