Comisia Europeană ia măsuri împotriva şarlatanilor care pretind că pot vindeca Covid-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia şi autorităţile UE pentru protecţia consumatorilor iau măsuri împotriva răspândirii de produse înşelătoare în mediul online, inclusiv asupra celor care pretind că pot vindeca, cu ajutorul anumitor produse, Covid-19.

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, s-a înregistrat o creştere a numărului de comercianţi necinstiţi care vând online produse înşelătoare şi care pretind că ar putea preveni sau vindeca noul virus. Afirmaţiile false se referă la o serie de produse, cum ar fi măşti, bonete şi dezinfectanţi pentru mâini. Astfel de comercianţi exploatează situaţia actuală pentru a-şi vinde produsele la preţuri foarte mari, susţinând lucruri neadevărate şi inducând astfel în eroare consumatorii din UE.

Pentru a soluţiona această problemă, Comisia Europeană şi reţeaua autorităţilor naţionale pentru protecţia consumatorilor la nivelul UE (CPC) au lansat acţiuni comune, în urma unui demers realizat în primă instanţă de autoritatea italiană competentă. În prezent, se schimbă în mod activ informaţii şi se colaborează în vederea unei abordări coerente pentru a contracara astfel de practici şi pentru a ne asigura că nu există consumatori înşelaţi de comercianţi necinstiţi. Acţiunile urmăresc, de asemenea, să informeze consumatorii cu privire la aceste practici neloiale.

Didier Reynders, comisarul pentru justiţie şi consumatori, a declarat: „Nu vom tolera comercianţii care manipulează temerile consumatorilor cauzate de pandemia de COVID-19 din UE. Unele platforme, cum ar fi Amazon şi Facebook, au luat măsuri voluntare împotriva unor astfel de practici. Organizaţiile pentru protecţia consumatorilor îşi intensifică la rândul lor activitatea. Aceasta este modalitatea corectă de a răspunde provocării. Îi îndemn pe toţi actorii, inclusiv cei din pieţele online şi platforme de găzduire să ne ajute să luptăm împotriva unor astfel de comportamente abuzive. Fără îndoială, Comisia şi autorităţile competente din statele membre vor utiliza toate mijloacele necesare pentru a combate comercianţii necinstiţi.”

Cu sprijinul Comisiei, autorităţile UE pentru protecţia consumatorilor pregătesc o orientare pentru a identifica mai bine practicile problematice. Aceasta va contribui la coordonarea acţiunilor tuturor autorităţilor naţionale, comercianţilor şi platformelor, oferind consultanţă autorităţilor naţionale. Având în vedere caracterul urgent al situaţiei, autorităţile statelor membre sunt încurajate să ia rapid măsurile necesare de asigurare a respectării legislaţiei la nivel naţional, în mod prioritar. În acelaşi timp, toate platformele online trebuie să îşi intensifice eforturile pentru a detecta şi a înlătura informaţiile false.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima