Comisia Europeană: Economia UE s-ar putea contracta cu 1% în 2020 din cauza coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Economia UE va scădea din cauza coronavirus

Economia Uniunii Europene s-ar putea contracta cu 1% în 2020 din cauza coronavirusului, se arată într-un document al Comisiei Europene, însă o serie de oficiali au arătat că estimările interne ale executivului comunitar sunt mult mai pesimiste şi arată spre o contracţie de până la 2,5%, scrie Reuters.

„Criza COVID-19 este estimată să aibă un impact negativ foarte mare asupra UE şi zonei euro. Impactul direct, prin toate canalele, este aşteptat să reducă creşterea reală a PIB în 2020 cu 2,5 puncte procentuale, comparativ cu situaţia în care nu ar fi fost o pandemie”, se arată în documentul Comisiei Europene.

„Având în vedere că în 2020 creşterea reală a PIB în Uniunea Europeană era prognozată 1,4%, acest lucru ar însemna o contracţie cu 1% a PIB în 2020, cu o revenire substanţială, dar nu completă în 2021”, susţine documentul menţionat.

Cu toate acestea, o serie de oficiali precum şi un document intern al Comisiei arată că impactul negativ al coronavirusului va fi unul de 3,9 puncte procentuale, în loc de unul de 2,5 puncte procentuale, ceea ce înseamnă că recesiunea ar fi mult mai gravă decât minus 1%.

Miniştrii europeni de Finanţe discută noi moduri de a face faţă prejudiciilor economice provocate de epidemie. Este de aşteptat ca ei să vină cu un pachet coordonat de răspuns economic.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG