Comisia Europeană avertiza încă din 2017 că România nu ia toate măsurile ca să prevină pesta porcină. Raportul care îl contrazice pe Daea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Agriculturii Petre Daea a continuat să susţină, miercuri, într-o conferinţă, că Guvernul a acţionat „în mod corect, rapid şi eficient” în gestionarea crizei pestei porcine. Însă un raport din februarie 2017 al Comisiei Europene arată că, la acea vreme, ţara noastră nu aplica încă multe măsuri în vederea prevenirii bolii.

Primul focar de pestă porcină africană din România a apărut în luna iulie 2017. Petre Daea a declarat miercuri că „Guvernul şi structurile statului nu au stat cu mâinile încrucişate, pentru că din 2012 şi până la primul focar din România din 2017, atestă faptul că România a luat măsuri de a preveni intrarea acestui virus în ţară”. „Guvernul a acţionat de fiecare dată în mod corect, rapid şi eficient şi în anul 2017 şi în cursul acestui an până la această dată”, a spus el.

Cu toate acestea, un audit din februarie 2017 realizat de Comisia Europeană arată că, până la acea dată, România chiar a stat cu mâinile încrucişate.

România nu aplică încă multe măsuri în vederea prevenirii pestei porcine africane, de exemplu gestionarea populaţiei de mistreţi şi biosecuritatea în cadrul exploataţiilor nonprofesionale, şi le va aplica doar odată cu confirmarea bolii, cu o întârziere în consecinţă a rezultatelor”, reclama Comisia Europeană, în raport.

Instituţia arăta că, deşi vânătorii au cunoştinţă de pesta porcină africană, programul slab de supraveghere pasivă a mistreţilor nu oferă garanţia că pesta porcină africană ar fi depistată într-un stadiu incipient după introducerea sa. „Acest lucru va întârzia depistarea bolii şi, prin urmare, punerea în aplicare a măsurilor de control, mărind riscul răspândirii ulterioare la porcii domestici, în special în exploataţiile nonprofesionale”, mai spunea CE.

Oficialii atrăgeau atenţia că numeroasele exploataţii nonprofesionale cu un nivel mic de biosecuritate reprezintă punctul cel mai vulnerabil pentru apariţia infecţiei la porcii domestici. De asemenea, ei spuneau că autorităţile se vor confrunta cu o provocare în trasarea porcilor şi stoparea răspândirii bolii în ipoteza izbucnirii unui focar din cauza lipsei de evidenţe privind gospodăriile individuale şi a existenţei unor deplasări neconsemnate (de exemplu, ale purceilor).

„Întârzierile continue în timpul de obţinere al rezultatelor de laborator şi lipsa unei supravegheri pasive în cadrul exploataţiilor comerciale industriale sunt susceptibile să întârzie depistarea timpurie la porcii domestici şi vor creşte riscul răspândirii infecţiei în acest sector. Autorităţile competente par pregătite să gestioneze izbucnirea unor focare în cadrul exploataţiilor nonprofesionale sau al exploataţiilor comerciale mici - care reprezintă majoritatea. În cazul exploataţiilor comerciale industriale, autorităţile se vor confrunta cu probleme în depopularea rapidă a acestora, din cauza capacităţilor limitate de ucidere şi de eliminare”, mai arăta auditul.

Raport Comisia Europeană privind măsurile luate de România pentru prevenirea apariţiei pestei porcine 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi