Comisia Europeană alocă României aproape 200 milioane de euro pentru renovarea căii ferate Coşlariu - Simeria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 198,2 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în renovarea liniei de cale ferată dintre localităţile Coşlariu şi Simeria, în zona centrală a României. Lucrările vor permite garniturilor de tren să circule cu viteze între 120 şi 160 km/h, acest lucru reducând durata deplasării între cele două localităţi cu aproximativ 45 de minute.

Astfel, 868.000 de persoane vor beneficia de conexiuni mai rapide între cele două regiuni menţionate, în special locuitorii din judeţele Alba şi Hunedoara. Proiectul va permite, de asemenea, creşterea capacităţii liniei în termeni de trafic pentru transportul de mărfuri, acest lucru contribuind la creşterea economică pe plan local. Lucrările urmează să fie finalizate în anul 2020.

"Modernizarea acestei linii de cale ferată va stimula competitivitatea economică a regiunilor Centru şi Vest din România şi va contribui la protejarea mediului înconjurător, îmbunătăţind astfel, în mod concret, calitatea vieţii cetăţenilor români", a declarat Corina Creţu, comisarul pentru politică regională.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța