Comisia Europeană a clasat două proceduri de infringement împotriva României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Procedurille clasate privesc avertismentele ilustrate care trebuie utilizate pe produsele din tutun şi condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe în scopul ocupării unui loc de muncă în calitate de lucrători sezonieri.

Comitetul de Coordonare a Sistemului naţional de gestionare a Afacerilor Europene a prezentat miercuri, 19 iulie, deciziile Comisiei Europene, aferente perioadei 30 iunie – 14 iulie 2017, privind stadiul transpunerii directivelor europene în legislaţia naţională, a in format Ministerul Afacerilor Europene. La întâlnire au participat reprezentanţi la nivel de secretar de stat ai mai multor ministere, reprezentanţi ai Parlamentului şi ai autorităţilor locale.

În cadrul şedinţei s-a menţionat clasarea de către Comisia Europeană a două proceduri de infringement care fuseseră declanşate împotriva României: cauza 2016/0567 privind necomunicarea măsurilor de transpunere a Directivei delegate 2014/109/UE de modificare a anexei II la Directiva 2014/40/UE prin stabilirea galeriei de avertismente ilustrate care trebuie utilizate pe produsele din tutun, respectiv cauza 2016/0812 privind necomunicarea măsurilor de transpunere a Directivei 2014/36/UE privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe în scopul ocupării unui loc de muncă în calitate de lucrători sezonieri.

Au fost închise şi două dosare legate de informaţiile extrase în cazierele judiciare şi de performanţa energetică a clădirilor

De asemenea, au fost închise favorabil două dosare EU Pilot: Dosarul 8156/15/JUST a avut ca obiect necomunicarea măsurilor de transpunere a Deciziei-cadru 2009/315/JAI privind organizarea şi conţinutul schimbului de informaţii extrase din cazierele judiciare între statele membre, respectiv Dosarul 7949/15/ENER a avut ca obiect evaluarea transpunerii, implementării şi aplicării corecte, de către România, a prevederilor Directivei 2010/31/UE privind performanţa energetică a clădirilor. 

„Scopul nostru este acela de a asigura transpunerea în mod corespunzător a legislaţiei europene şi de a finaliza cât mai rapid procedurile de infringement aflate în curs. În acest sens, cooperarea interinstituţională este esenţială. Comunicăm operativ pe aceste speţe atât cu reprezentanţii Comisiei Europene, cât şi cu ministerele de linie, Parlamentul României şi autorităţile locale“, a declarat Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Comitetul de coordonare a Sistemului naţional de gestionare a Afacerilor Europene, care funcţionează în actuala sa formă în baza HG nr.34/2017 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de gestionare a Afacerilor Europene în vederea participării României la procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene, îşi desfăşoară activitatea sub conducerea Ministrului delegat pentru Afaceri Europene şi sub îndrumarea Prim-ministrului României. 

Principalul obiectiv al acestuia este asigurarea participării eficiente a României la procesul decizional din cadrul instituţiilor Uniunii Europene. Comitetul se reuneşte săptămânal, asigurând o reprezentare a ministerelor şi a altor organe de specialitate, la nivel de secretar de stat cu atribuţii în domeniul afacerilor europene.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța