Comisia Europeană a acordat 260 de milioane de euro pentru construcţia de autostrăzi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fondul de coeziune al Uniunii Europene este destinat statelor membre al căror venit naţional brut pe cap de locuitor este mai mic decât 90% din media Uniunii

Comisia Europeană a decis să suplimenteze fondurile alocate României pentru construcţia de autostrăzi cu peste 260 de milioane de euro din fondurile de coeziune, contribuţia Executivului de la Bruxelles în acest sens ajungând la 439 milioane de euro.

Prin alocarea celor 260 de milioane de euro din Fondul de coeziune, Comisia Europeană va acoperi costurile de construcţie a două tronsoane de autostradă din România, finanţate iniţial de statul român prin împrumuturi bancare, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Este vorba de autostrada Arad-Timişoara şi varianta de ocolire a municipiului Constanţa la nivel de autostradă care au fost date în folosinţă în 2011, respectiv, 2012. Ele au fost construite cu fonduri de la bugetul de stat, cu granturi de la Comisia Europeană şi cu împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii şi, respectiv, de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Comisia Europeană a aprobat cererea României de a finanţa din Fondul de coeziune şi partea de investiţie care fusese acoperită iniţial din împrumuturi. Împreună cu aceste noi alocări, contribuţia CE la construcţia celor două tronsoane de autostradă se ridică la 439 milioane de euro, dintre care 287 milioane de euro sunt destinaţi autostrăzii Arad-Timişoara şi 151,5 milioane de euro sunt pentru varianta de ocolire a municipiului Constanţa la nivel de autostradă.

„Infrastructura rutieră este unul dintre principalele instrumente prin care putem reduce diferenţele de dezvoltare dintre regiunile Uniunii Europene, iar România va avea întotdeauna în mine un partener pentru realizarea marilor proiecte de infrastructură“, a precizat comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu.

Fondul de coeziune al Uniunii Europene este destinat statelor membre al căror venit naţional brut pe cap de locuitor este mai mic decât 90% din media Uniunii. Acesta vizează reducerea disparităţilor economice şi sociale şi promovarea dezvoltării durabile. Printre priorităţile Fondului de coeziune se află dezvoltarea reţelei transeuropene de transport.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta