Comisar european: Depozitele bancare ar putea fi confiscate parţial ori de câte ori o bancă din UE are probleme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficialii europeni au dat asigurări că situaţia din Cipru este unică.  FOTO: Reuters

Comisarul european Olli Rehn a declarat că deponenţii cu sume importante ar putea suferi pierderi viitoare în cazul în care se va produce colapsul unei instituţii bancare, după cum prevede o nouă directivă a Uniunii Europene, în prezent aflată faza de elaborare, informează CNBC.

Comisia Europeană are în vedere definitivarea unei directive privind siguranţa depozitelor din sistemul bancar, care urmează să clarifice problema răspunderii investitorilor în ce priveşte legislaţia statelor membre ale Uniunii Europene.

Oficialul european a subliniat faptul că modelul de salvare aplicat Ciprului este unul excepţional şi că este foarte puţin probabil să fie repetat în viitor, potrivit CNBC.

Cipru a fost un caz special, însă directiva viitoare presupune soluţionarea problemei privind răspuderea investitorilor şi a deponenţilor, în situaţia unei restructurări bancare”, a declarat Rehn în cadrul unui interviu transmis de postul naţional din Finlanda.

În primul rând sunt vizate depozitele şi investiţiile neprotejate şi acţionarii, a precizat comisarul european.

În orice caz, limita celor 100.000 de euro rămâne sfântă, iar depozitele mai mici de aceasă sumă vor fi întotdeauna în siguranţă.”

De asemenea, Rehn a adăugat că Banca Central Europeană ar trebui să lanseze noi acţiuni pentru a stimula redresarea economiei din zona euro, puternic afectată de recesiunea prelungită.

Cipru a asigurat luna trecută împrumutul de zece miliarde de euro din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional după ce a căzut de acord cu supraimpozitarea deponenţilor cu cei mai mulţi bani.

Iniţial existau planuri pentru introducerea unui impozit aplicat depozitelor mai mici de 100.000 de euro, deşi erau protejate de garanţii de stat, însă autorităţile cipriote au foste nevoite să renunţe la planul iniţial din cauza prostetelor în masă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie