CNIPMMR: Eliminarea Formularului 088 nu a remediat problemele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eliminarea Formularului 088, necesar înregistrării firmelor în scopuri TVA, nu a rezolvat problemele de fond pentru această procedură, a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedintele onorific al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Nicolescu a adus în atenţie faptul că, până la eliminarea lui din 1 februarie, formularul a crescut în mod nejustificat birocraţia pentru microîntreprinderi şi întreprinderile mici. 

Cu toate acestea, el a explicat că felul în care s-a încercat rezolvarea dificultăţii create de Formularul 088 nu a făcut decât să îi schimbe titulatura, dar a lăsat procedurile problematice neschimbate. 

Fostul ministru al Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Florin Jianu, care a susţinut pe 12 ianuarie o notă prin care s-a propus eliminarea Formularului 088, a fost şi el prezent, împărtăşind criticile lui Nicolescu. 

Cu această ocazie, Liviu Rogojinaru, noul preşedinte al CNIPMMR, a reliefat iniţiativa sa pentru simplificarea procedurilor în scop de TVA susţinând alternativa declaraţiei „pe proprie răspundere privind intenţia contribuabilului de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA”. Jianu a mers mai departe cu criticile la adresa formalităţillor ANAF spunând că: 1) nu există o listă standardizată cu documente necesare antreprenorilor în funcţie de categoriile de risc; 2) nu există transparenţă cu privire la procesul de evaluare ANAF; 3) nu există un termen definit în care se poate primi codul TVA.

Formularul 088 a avut parte de o recepţie critică din partea mediului privat din cauza complexităţii sale exagerate. Dintre cele 12 zile necesare înfiinţării unei afaceri în România, 7 zile erau necesare doar înregistrării în scopri TVA, potrivit Doing Business 2017. Acelaşi raport arată că în lipsa formalităţilor pentru TVA, România ar urca în clasamentul dificultăţii înfiinţării unei firme, de pe locul 62 până la locul 34.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt