CNAIR: Tarifele în euro pentru trecerea podului peste Dunăre nu se modifică în 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tarifele în euro de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse nu se modifică în anul 2018, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Pentru anul 2018 nivelul tarifelor exprimat in euro ramane neschimbat, iar nivelul tarifelor exprimat în lei şi dolaro este actualizat la cursul de 4,5993 lei şi 1,1806 dolari.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere precizează că aceste tarife sunt exprimate în euro şi sunt actualizate anual în funcţie de cursul monedei euro, valabil pentru prima zi a lunii octombrie a anului în curs comunicat de Banca Centrală Europeană şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Acest curs este aplicat începând cu data de 1 ianuarie a anului 2018, iar în prezent proiectul de ordin al ministrului transporturilor pentru aprobarea unor tarife aplicate de CNAIR S.A se află pe circuitul de avizare.

Totodată, CNAIR precizează că modificările propuse în prezentul proiect de ordin al ministrului transporturilor, nu se referă la nivelul tarifelor, ci la exceptarea de la plată a unor categorii de transporturi, după cum urmează:

  • Se actualizează excepţiile de la plata tarifelor pentru transporturile efectuate de către şi în interesul forţelor militare, în baza acordurilor la care România este parte.
  • Se reconsideră unele categorii de vehicule exceptate de la plata tarifelor şi se reformulează unele paragrafe pentru o mai bună claritate a textului.
  • Se introduce o nouă excepţie de la plata tarifelor de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre în sensul Giurgiu-Ruse pentru autoturismele deţinute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, de riverani.
Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete