CNAIR anunţă începerea lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă. Când vor fi finalizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook CNAIR

Au început lucrările de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, a anunţat, joi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe Facebook.

Amintim că, în data de 22 februarie 2021, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada Soarelui (A2), la km 157+600.

”Contractul semnat între C.N.A.I.R. S.A. şi S.C. MARISTAR COM S.R.L. pentru realizarea acestor lucrări are o valoare de 66,847,689.39 Lei fără TVA, obiectivul fiind finanţat din fonduri europene nerambursabile”, transmitea Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa.

Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 luni, iar perioada de garanţie este de 60 de luni.   

În cadrul contractului de reabilitare a părţii rutiere vor fi realizate o serie de lucrări după cum urmeaza: înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe partea carosabilă şi trotuare, înlocuire sistem rutier, înlocuirea parapetului pietonal şi directional, înlocuirea rosturilor de dilataţie, lucrări de reparaţii cu betoane speciale la placa de suprabetonare a viaductelor de acces şi la pile, lucrări de refacere a protecţiei anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât şi pe viaductele de acces, etc.

Podul peste Dunăre de la Cernavodă este un pod combinat de cale ferată şi şosea, care traversează fluviul Dunărea şi împreună cu podul similar de la Feteşti, conectează oraşul Bucureşti de Portul Constanta, de asemenea unind Drobogea de Muntenia prin Autostrada A2.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare