CNAIR: A început procesul de montare a tablierilor metalici pe şantierul Podului Suspendat de la Brăila VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Ionel Scrioşteanu

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, marţi, noi imagini de pe şantierul Podului Suspendat de la Brăila, precizând că a început procesul de montare a tablierilor metalici.

„A început procesul de montare a tablierilor metalici pe şantierul Podului Suspendat de la Brăila.”, au transmis reprezentanţii CNAIR pe pagina de Facebook.

În urmă cu câteva zile, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrioşteanu, anunţa că la podul suspendat de peste Dunăre se montează tabierul viaductului spre Brăila.

„Au fost ridicate grinzile necesare realizării viaductului de acces Brăila. Pentru aceste lucrări de amploare a fost folosită o macara ce ridică până la 600 de tone.”, a transmis oficialul în data de 17 decembrie.

Tot săptămâna trecută, Ionel Scrioşteanu mai anunţa că stadiul lucrărilor la podul suspendat peste Dunăre a ajuns la 60%. 

„Este ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea din Europa, ca dimensiune”, preciza secretarul de stat.

Potrivit acestuia, investiţia presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri vor fi pe teritoriul judeţului Tulcea. 

„Deasupra Dunării va fi podul suspendat în lungime 1,9 kilometri. Podul va avea trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) şi două deschideri laterale de 489,65 m pe malul Brăila şi de 364,65 m pe malul Tulcea. 

De o parte şi de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens şi va lega judeţul Brăila de judeţul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecţii giratorii, 33 de poduri, podeţe, pasaje şi o staţie de taxare.”, a explicat reprezentantul Ministerului Transporturilor.

Acesta a mai adăugat că pilonii au 192 m înălţime totală de la partea superioară a fundaţiei şi sunt localizaţi în aproprierea malurilor. 

„Fiecare pilon este prevăzut cu scări şi lift, accesul fiind permis din benzile de întreţinere localizate pe ambele părţi ale tablierului. La pilonul Brăila sunt 72 piloţi de 40 metri lungime, iar la pilonul Tulcea sunt 72 piloţi de 38 metri lungime.”, a explicat oficialul. 

Conform sursei citate, în cadrul Master Planului General de Transport, podul figurează ca parte a Drumului Expres Buzău – Brăila – Tulcea – Constanţa, drum planificat a se realiza în perioada 2020–2030, care va conecta Nordul Munteniei şi Sudul Moldovei de Nordul Dobrogei, unde se află Delta Dunării.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”