CNADNR dă startul pentru Autostrada Ogra - Câmpia Turzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările efective la tronsonul de autostradă Ogra – Câmpia Turzii ar trebui să înceapă în luna septembrie a acestui an FOTO Adevărul

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a emis miercuri ordinul de începere a lucrărilor pentru cele trei contracte de proiectare şi execuţie aferente Autostrăzii Ogra - Câmpia Turzii, parte din Autostrada Braşov – Târgu-Mures - Cluj - Oradea.

„Odată cu aplicarea prevederilor Ordonanţei nr. 7/2016 privind unele măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Ministerul Transporturilor şi CNADNR au reuşit să creeze premisele începerii lucrărilor în cadrul acestor contracte, prin reglementarea acordării avansului şi obţinerea avizelor necesare autorizării lucrărilor într-un termen scurt“, se arată într-un comunicat transmis de CNADNR.

Tronsonul de autostradă Ogra – Câmpia Turzii este împărţit în trei loturi. 

Astfel, contractul de proiectare şi execuţie a Lotului 1 Ogra – Iernut, cu o lungime de 3,6 kilometri, a fost atribuit asocierii Geiger Transilvania SRL - Wilhelm Geiger GmbH & Co.KG, pentru 55,78 milioane de lei, fără TVA. 

Contractul de proiectare şi execuţie a Lotului 2 Iernut-Cheţani, cu o lungime de 17,9 kilometri, a fost atribuit asocierii Astaldi SPA – Max Boegl Romania SRL – Astalrom SA – Consitrans SRL, pentru 437,63 milioane de lei, fără TVA. 

Iar contractul de proiectare şi execuţie a Lotului 3 Cheţani – Câmpia Turzii, cu o lungime de 15,69 kilometri, a fost atribuit asocierii S.C. Straco Grup S.R.L. - S.C. Specialist Consulting S.R.L. - S.C. Total Road S.R.L., valoarea acestuia fiind de 279,74 milioane de lei, fără TVA. 

Durata de execuţie a fiecărui contract este de 16 luni de la data de începere a lucrărilor, perioada de proiectare fiind de patru luni, iar cea de execuţie de 12 luni. Astfel, lucrările efective la tronsonul de autostradă Ogra – Câmpia Turzii ar trebui să înceapă în luna septembrie a acestui an. 

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO