Claudiu Năsui: Regimul fiscal al microîntreprinderilor făcea un munte de bine economiei României. Distrugerea acestora este o imensă greşeală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, a criticat, joi, schimbarea regimului de impozitare a microîntreprinderilor, considerând că „distrugerea acestora este o imensă greşeală".

„Distrugerea microîntreprinderilor este o imensă greşeală. Regimul fiscal al microîntreprinderilor făcea un munte de bine economiei României. Era un mod uşor şi nebirocratic de plată a impozitelor. Fără să mai stăm cu facturi, bonuri, chitanţe şi discuţii interminabile cu contabili. Simplu şi clar. Odată cu dispariţia sa, revenim la „punerea facturii pe firmă”, la toată birocraţia de dinainte şi la toate negocierile cu inspectorii ANAF pentru retratarea cheltuielilor, pentru că dă prost să nu găseşti nimic la un control. 

Devine foarte clar că guvernul socialist PSD - PNL încearcă să stoarcă şi ultimul bănuţ din economie. Şi de unde? De la cele mai mici firme, care au fost lovite crunt tot de măsurile statului în pandemie, închideri forţate şi reduceri forţate ale programului de funcţionare.  Pentru ce? Pentru firmele de partid.

Acum sunt două găşti mari de firme de partid care trebuie îndestulate prin programe de furt tip PNDL. Cum nu sunt suficienţi bani să se sature toate căpuşele, trebuie să încalece mai tare pe economia reală. Cea privată. Mai ţineţi minte ce zicea un politruc PSD când era întrebat „de unde bani?”. Zicea că vor fi luaţi „dintr-o linie bugetară”. Acum aţi înţeles care e „linia bugetară”, e buzunarul nostru.”, a scris Claudiu Năsui pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, toată risipa bugetului de stat pe care o face actuala coaliţie de guvernare, toate furturile, toate pensiile speciale şi PNDL sunt plătite de români prin taxe şi impozite mai mari.

„Toată risipa, toate furturile, toate pensiile speciale, toate PNDL-urile sunt plătite tot de noi prin taxe şi impozite mai mari. De românii care muncesc în mediul privat şi de românii care au avut curajul să-şi rişte agoniseala să întreprindă în România. 

Politicienii cresc cheltuielile statului, după care obligă mediul privat să strângă cureaua. În final, rezultatul e că ducem mai multă putere la clasa politică. Vom avea mai puţine întreprinderi mici şi mijlocii. Mai puţini antreprenori. Concurenţă mai mică. Iar asta înseamnă servicii mai scumpe şi mai proaste pentru noi toţi. 

Micii antreprenori nu au nevoie de panglici şi politicieni care să le zică că sunt „eroi”. Au nevoie să fie lăsaţi în pace, să fie lăsaţi să se dezvolte fără să li se pună beţe în roate de către statul pe care tot ei îl finanţează”, a completat Năsui.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră