Cîţu: Salariul minim va creşte şi în 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că salariul minim va creşte şi în anul 2021, dar nu a avansat un procent.

Florin Cîţu a fost întrebat dacă Guvernul va creşte salariul minim şi anul viitor conform cererilor sindicaliştilor, care doresc o majorare de 100 de lei brut.

„Ai nevoie de creştere economică pentru a creşte şi pensiile şi salariile. Şi creşterea economică se va reflecta în creşterea pensiilor şi a salariilor. Aş vrea să păstrăm totuşi o formulă pe care să nu  o mai modificăm. Vreau să scot elementul acesta de politic din negocierile pe salariul minim. Anul trecut am venit cu o formulă care este foarte bună, toată lumea ştie toţi indicatorii. Şi este o formulă care nu penalizează dinamica salariului minim în ani, cum este acesta când ai contracţie sau ai o scădere a economiei. Deci, aş merge pe păstrarea acestei formule şi pentru anii viitori. Altfel, în momentul în care introduci politicul în negociere, deci acest element pe subiectivism, atunci apar efecte negative pentru economie pe care nu le putem vedea imediat dar care au repercusiuni pe viitor”, a declarat Florin Cîţu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG