Ciolacu: Salariul minim european va fi implementat până la 15 noiembrie. Ce salarii minime sunt în Europa

0
Publicat:

România va introduce salariul minim la nivel european, termenul de implementare fiind 15 noiembrie, a declarat, vineri, premierul Marcel Ciolacu.

Salariul minim european va fi implementat până la 15 noiembrie 2024

Între timp, la nivel european, familia social-democrată, S&D, prin comisarul Schmidt, social-democrat, comisarul pe muncă, au venit şi avem de aplicat salariul minim european. Deci, cu alte cuvinte, o viziune la nivel european. Părerea mea, să nu mai inventăm noi iarăşi apa caldă şi să mergem pe o viziune europeană, a Uniunii Europeane, care pentru aceeaşi muncă să fie plată egală şi avem termen de implementare, mi se pare, pe 15 noiembrie”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.

Întrebat ce se întâmplă cu salariile diferențiate ale angajaților din construcții și agricultură, dacă de săptămâna viitoare va fi majorat salariul minim, el a declarat că „acolo nu a fost solicitarea de creştere, ştiţi că acolo este mult mai mare. Avem la 4.500. Urmează pe urmă să vină fiecare”.

A fost o abordare din partea patronatelor în primul rând, pe urmă au venit şi sindicatele, ambii parteneri sociali ai Guvernului României şi au venit cu o propunere de modificare a salariului minim în funcţie de ramuri şi de categorii”, a explicat Ciolacu.

Amintim că în această săptămână Ministerul Muncii a pus în transparență un proiect de HG care prevede că salariul minim brut garantat în plată va crește la 3.700 de lei, de la 1 iulie 2024.

Marcel Ciolacu a anunțat că vor menţine până la sfârşitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe.

Marți, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. „S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, ci 300 de lei să rămână ca fiind sumă neimpozabilă”, a susținut el.

Variantele recomandate de UE

UE a recomandat două formule de calcul pentru ca România să se alinieze venitului minim european, iar România va avea trei variante în aplicarea noilor măsurile legislative.

Varianta 1: În România, câștigul salarial mediu brut ajunge la suma de 6.400 lei, adică 3.974 lei valoare netă, cât primește „în mână” angajatul. Însă, potrivit datelor, acesta ajunge să fie mai mare de la lună la lună. Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent în România pentru o persoană e de 2.708 lei pe lună. Iar salariul lunar minim brut acordat este de doar 3.300 lei, potrivit România TV. Conform specialiștilor, dacă azi venitul minim european s-ar determina în funcție de coșul de consum zilnic pentru un trai decent, venitul net minim garantat în România ar trebui să fie mai mare cu cel puțin 800 lei net.

Varianta 2: Mai departe, în cazul în care venitul minim garantat în țara noastră ar trebui să se calculeze având după echivalentul a 50% din câștigul mediu brut pe economie, decalajul s-ar majora cu încă aproximativ 500 lei net. Astfel, venitul minim garantat în România ar trebui să crească cu aproximativ 1.300 lei.

Varianta 3: A treia variantă este propusă de echipa de la INS (Institutul Național de Statistică). Este vorba ca salariul minim brut să se ajusteze în funcție de rata inflației. Pe acest principiu, la o inflație de 7%, salariul ar crește cu minim 200 de lei, în acest an.

Ce salarii minime sunt în Europa

Jumătate din statele membre UE, în special cele din Estul şi Sudul Europei, au salarii minime brute sub 1.000 de euro, printre care Bulgaria, România, Grecia și Portugalia, în timp ce în Slovenia și Spania salariile minime depăşesc uşor 1.000 de euro pe lună.

Numai şase state membre UE, toate din zona de Vest, au salarii minime de peste 1.500 de euro pe lună: Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Irlanda şi Luxemburg. Alte şase ţări europene lasă piaţa să regleze lefurile şi nu au deloc salariu minim: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea