Cine este Radu Gheţea, noul „câlcâi al lui Ahile“ în relaţia dintre preşedintele Băsescu şi Executiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Graţian Gheţea (64 de ani), unul dintre veteranii sistemului bancar românesc, în prezent preşedinte-director executiv al CEC Bank şi preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor, este noul „călcâi al lui Ahile“ în relaţia dintre preşedintele Traian Băsescu şi Executiv. Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, a declarat miercuri seara că a fost sunat recent de Traian Băsescu care „l-a rugat“ să nu-l schimbe din funcţie pe Gheţea.

Declaraţiile ministrului Daniel Chiţoiu vin la scurt timp după un al conflict mediatic, în care Executivul ridică suspiciuni asupra modului în care fiica preşedintelui Băsescu a reuşit să-şi cumpere un teren agricol de 300 de hectare în judeţul Călăraşi. Asta în contextul în care terenul a fost cumpărat de Ioana Băsescu pentru tatăl său, Traian Băsescu, întrucât preşedintele nu putea accesa un credit atât de mare. Mai exact, un împrumut de un milion de euro, pe care Ioana Băsescu l-a luat chiar de la CEC Bank. 

Preşedinţia a reacţionat rapid în urma declaraţiilor lui Chiţoiu, precizând că şeful statului a avut o discuţie cu ministrul Daniel Chiţoiu, în 17 octombrie, în cursul căreia „l-a avertizat“ să nu-l schimbe din funcţie pe preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, înainte de terminarea mandatului legal. 

Radu Graţian Gheţea (64 de ani) conduce banca de stat CEC Bank, cu unic acţionar statul român, de cinci ani şi a fost numit în funcţie de liberalul Varujan Vosganian când era ministru al Finanţelor în Guvernul Tăriceanu.  

Gheţea a absolvit Facultatea de matematică din cadrul Universităţii Bucureşti (1972) şi Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul ASE (1985). El a urmat de-a lungul timpului mai multe cursuri de perfecţionare în informatică şi telecomunicaţii bancare, comerţ exterior şi mai multe stagii de pregătire desfăşurate la bănci din Europa. 

El a intrat în sistemul bancar în 1977 la fosta Banca Română de Coerţ Exterior (Bancorex), unde a ocupat, pe rând, funcţia de analist programator, şef serviciu al Departamentului de Informatică, director, director general, membru în Consiliul de Administraţie.

În 1991 devine membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Anglo-Române şi preşedinte al Comisiei IT a Asociaţiei Bancherilor din România. În 1994, Gheţea se transferă la Alpha Bank (fosta Bancă Bucureşti), unde ocupă funcţiile de vicepreşedinte al CA, membru în comitetul de Direcţie, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie, iar la 1 februarie 2007 preia funcţia de preşedinte al CA Alpha bank, dar demisionează trei luni mai târziu, după numirea sa preşedinte al CEC.  

De asemenea, Gheţea conduce de foarte mulţi ani Asociaţia Română a Băncilor.

Încă de la sfârşitul lunii septembrie pe piaţă apăruseră noi zvonuri privind o iminentă schimbare a lui Gheţea de la CEC, însă la scurt timp acestea s-au temperat. Printre numele vehiculate drept potenţiali succesori s-a numărat cel al lui Dan Sandu, preşedintele executiv al Nextebank, o bancă pe care ungurii de la MKB se pregătesc s-o vândă. 

Discuţiile privind schimbarea lui Gheţea revin periodic, fiind vorba de o bancă de stat în care forţele politice încearcă să câştige influenţă.

Actualul mandat al preşedintelui CEC Bank expiră în luna mai 2015, iar încetarea prematură a acestuia fără motivaţii solide ar însemna activarea unui pachet compensatoriu foarte consistent care i-a făcut pe mai mulţi foşti minişti de Finanţe să ezite să semneze ruperea contractului de management al lui Gheţea, scrie „Ziarul Financiar“.

Surse de pe piaţă afirmă că Gheţea are un pachet salarial de circa 100.000 de lei pe lună, fiind mai bine plătit chiar decât şefi de mari bănci private. Salariul lui Gheţea pentru funcţia de preşedinte al CEC Bank nu este menţionat în declaraţia de avere transmisă Agenţiei Naţionale de Integritate.  

De asemenea, Gheţea s-a bazat în tot acest timp pe sprijinul BNR pentru a rămâne în funcţie.

Ministerul Finanţelor discută în această perioadă schimbarea statutului CEC Bank, pe care o controlează ca acţionar unic, ceea ce ar presupune introducerea sistemului dualist folosit de majoritatea băncilor private (managementul executiv  separat de Consiliul de Administraţie).

În prezent, Radu Gheţea este şi şeful executiv al CEC, şi preşedintele Consiliului de Administraţie. Prim-vicepreşedintele băncii şi doi vicepreşedinţi executivi sunt, de asemenea, membri ai Consiliului de Administraţie. 

„Cu această ocazie facem o evaluare a activităţii actualei conduceri şi vedem - dacă banca a performat nu facem schimbări, dacă nu, schimbăm conducerea“, a declarat Chiţoiu miercuri seara.

Preşedinţia menţionează că intervenţia preşedintelui a fost făcută „în baza Articolului 80, alin. (2) din Constituţia României“. Articolul 80, alin. 2 din Constituţie prevede că „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate“.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, confirmă că a avut o discuţie cu ministrul Finanţelor Publice, domnul Daniel Chiţoiu, în data de 17 octombrie a.c. în jurul orei 15.30. În cursul acesteia, domnul preşedinte Traian Băsescu l-a avertizat pe domnul ministru Daniel Chiţoiu să nu-l schimbe din funcţie pe preşedintele CEC Bank, domnul Radu-Graţian Gheţea, înainte de terminarea mandatului legal. Motivele pe care domnul preşedinte Traian Băsescu le-a invocat sunt următoarele: (1) - mandatul domnului Radu-Graţian Gheţea la conducerea CEC Bank expiră în anul 2014, iar întreruperea acestuia fără o motivaţie temeinică este de natură a crea neîncredere în instituţia bancară; (2) - domnul Radu-Graţian Gheţea deţine, în prezent, şi funcţia de preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor, funcţie rezervată numai directorilor de bănci. După înlocuirea pe criterii politice a conducerii EximBank, domnul preşedinte Traian Băsescu l-a avertizat pe domnul ministru Daniel Chiţoiu că schimbarea din funcţie, nejustificată şi tot pe criterii politice, a domnului Radu-Graţian Gheţea este de natură să creeze neîncredere în sistemul bancar românesc“, se arată în declaraţia de presă a lui Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, transmisă miercuri seară de Administraţia Prezidenţială.


Citiţi pe aceeaşi temă: 

Chiţoiu: Băsescu m-a sunat pentru a mă ruga să nu-l schimb pe Gheţea de la conducerea CEC. Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a afirmat că a fost sunat de către preşedintele Traian Băsescu, în urmă cu două-trei săptămâni, care l-a rugat ca Radu Gheţea să nu fie schimbat de la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), fără a motiva această intervenţie.

Administraţia Prezidenţială confirmă telefonul dat de Băsescu ministrului Daniel Chiţoiu şi motivele acestui apel. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a făcut, miercuri seară, o declaraţie de presă în care a oferit informaţii şi lămuriri privind telefonul dat de liderul de la Cotroceni ministrului Chiţoiu.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil